25 aprilie 2024
ActualitateCei trei agenti ramân in arest

Cei trei agenti ramân in arest

Cei trei politisti, de la Biroul Drumuri Nationale si Europene Onesti, arestati la finele saptamânii trecute de judecatorii de la Tribunalul Bacau pentru infractiunea de luare de mita, ramân in arest. Acestia au contestat decizia magistratilor si au cerut la Curtea de Apel Bacau sa fie pusi in libertate, insa cererea lor a fost respinsa ca nefondata.

Potrivit motivarii de la prima instanta, doi dintre agentii de politie, care actionau in trafic cu aparatele radar pentru depistarea vitezomanilor, au mai savârsit o fapta si in august 2013, nu doar in ziua in care au fost prinsi in flagrant cu ajutorul unor investigatori sub acoperire. Potrivit incheierii de sedinta, in luna august a anului trecut, un conducator auto care depasise limita de viteza ar fi trebuit sa fie sanctionat cu 720 de lei si sa i se retina permisul pentru o perioada de 90 de zile.

„În momentul în care „contravenientul” le-a solicitat celor doi lucratori de politie sa fie întelegatori si a dorit sa remita suma de 300 de lei împaturita în polita de asigurare auto obligatorie principalului „negociator” CRI, acesta din urma stiind clar ca acolo se afla mita (probabil în urma unei practici mai vechi), i-a solicitat contravenientului sa îi remita suma colegului de echipaj, respectiv inculpatului CC”, se arata in motivarea instantei.



Dupa ce „s-a achitat”, soferul a fost liber sa-si vada de drum, insa nu inainte de a fi atentionat sa nu povesteasca nimanui cele intâmplate, respectiv „sa nu auda vorbe”. Asa s-a procedat si in ziua flagrantului când doua echipaje de politie au fost ridicate din trafic de procurori si duse la audieri. Urmarirea penala in acest caz a inceput inca din februarie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri