“Sarbatori luminate”, “Sarbatori cu pace”, “Paste fericit”… Sunt urarile pe care si le fac românii inainte de Invierea Domnului, dupa ce s-au straduit, macar in Saptamâna Mare, sa fie mai iertatori, mai rabdatori si mai smeriti. Spiritul jertfei si al iubirii, nevoia de a imparti cu ceilalti bucuria si bucatele, de a darui mângâiere si ajutor fac din acest “eveniment al mormântului gol” un moment special.
Chiar daca lumea e preocupata si de cumparaturi, sarbatorile pascale inseamna mult mai mult decât cele trei mese festive, cozonacii crescuti sau nu si bateriile de vin aliniate in beci. Cu totii acceptam ca ar trebui sa fim mai buni, iar daca in anumite situatii simtim altfel, macar ne temem sa fim rai. Cei mari, care raspund de destinele noastre si ale tarii, nu se tem. Sau au uitat ca, in fata lui Dumnezeu, sunt mici.
Ponta il plesneste pe Basescu cu dosarul Nana, Basescu il sfichiuie, repetat, cu baronii PSD acuzându-l ca-i apara, Antonescu critica mutarea lui Ponta la MApN… Politicienii nu se pregatesc de Paste, se pregatesc de razboi. Sarbatorile trec, vin europarlamentarele, iar lupta va fi pe viata si pe moarte.
Cum e cu putinta sa nu poata renunta macar o saptamâna la ura? Cum e putinta sa se faca de râs in fata poporului si, mai grav, sa-i ademeneasca in aceasta batalie incarcata de sarcasm pe oamenii simpli, care i-au votat dar care, acum, nu sesizeaza, poate, capcana si simt nevoia sa sara in apararea unuia sau altuia dintre lideri? Pe de alta parte, câta dezamagire poate sa nasca aceasta micime, aceasta atitudine jenanta si periculoasa!
Cei care ne vorbeau nu demult despre bunele lor intentii si despre devotamentul lor fata de electorat au o singura preocupare: sa atace si sa pareze acuzatiile inamicului, sa lanseze petarde si sa deturneze atentia cetateanului. Chiar daca risca sa puna statul român intr-o postura penibila, chiar daca se contrazic exprimându-si intr-o zi increderea, iar a doua zi indoiala in Justitie, dupa cum le cade bine, chiar daca asta inseamna sa faca mult rau acestei institutii, politicienii nu pot sa renunte la razboiul personal in care miza o reprezinta functia, adica puterea si banii.
Va aparea, vreodata, un politician matur, un mesager al Pacii, care sa vrea puterea pentru români? Azi, vreau sa sper ca da!
