19 aprilie 2024
ActualitateCe spune sotia lui Iordache Ciuperca despre mansarda care a ars

Ce spune sotia lui Iordache Ciuperca despre mansarda care a ars

Mihaela Ciuperca, proprietara mansardei care a ars in incendiul de miercuri, din Bacau, considera ca vina morala pentru ceea ce s-a intamplat apartine tuturor proprietarilor de apartamente din bloc.

„Tot ni s-a reprosat noua ca nu avem autorizatie. Noi am avut o constatare de construire a mansardei si urma sa intram in legalitate, dar nu s-a mai intâmplat din cauza problemelor sotului. Acum câtiva ani avea intentia asta, 5-6 ani. Pe mine nu m-a lasat sa ma implic in aceasta poveste” – a declarat sotia lui Iordache Ciuperca pentru cotidianul Desteptarea.

V”ecinul nostru, Vasilica Busuioc, nu s-a judecat cu sotul pentru mansarda, ci pentru un grilaj intre scari, ca boschetarii sa nu ajunga la ultimul etaj. Noi am pus un grilaj, si de la asta au fost mereu discutii si s-a ajuns la judecata. Mansarda s-a construit acum 20 de ani. De altfel, atunci când am construit mansarda, noi ne-am dus la usa lor si (noi initial am vrut sa izolam, nu sa construim mansarda) ne duceam la ei ca la cersit.



Pe nimeni n-a interesat atunci, acum sunt numai comentarii. Dupa razboi, multi viteji se arata si ne arata toti cu degetul. De asta-vara trebuia facut din nou acoperisul. Erau doar peretii exteriori, era depozitata inauntru cherestea uscata, de câtiva ani, pentru ca sa facem pereti despartitori, iar pentru a intra in legalitate trebuia sa facem un proiect, cu un arhitect.

Noi ne-am pregatit ca sa terminam de construit, dar daca s-a intâmplat ce s-a intâmplat, nu am mai reusit. Pâna acum, timp de 20 de ani, nu am avut probleme. Din apartament nu avea cum sa fie probleme. Aici nu locuia nimeni, nu era gaz, curent, ca n-am avut cu ce plati. Veneam rar pe aici, sa vad ce mai este.

Din cauza ploilor si a mizeriei, s-a infundat pluviala si se ducea apa la vecinul de sub mine, la 6. Vecinul meu s-a oferit sa aduca pe cineva sa vada ce e sus, de unde vine apa. Eu i-am dat cheia, sa vada ce e. Nu sunt rea intentionata. Nu stiu ce a mai facut. Am lasat cheia, buna bazata ca se rezolva, cu doua zile inainte sa se intâmple incendiul. In seara aia, eram acasa, aproape sa adorm si ma suna sa vin ca arde mansarda.

Vina morala avem cu totii, intr-un fel. Noi in fiecare an, de când avem apartamentul faceam izolatie peste tot, pentru toata scara. Era un efort mare pentru noi.

Apartamentul este terminat la momentul asta. Cei de la asociatie au spus ca vor face curat si vor izola ca sa nu mai ploua.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri