Ce spun candidatii la Primaria Bacau despre situatia de la Insula de Agrement

2


In urma articolului nostru de ieri, reprezentantii Primariei au dorit sa faca precizarea ca suma pierduta de la UE este de doar 8,8 milioane lei fara TVA – circa 2 milioane de euro, restul fiind oricum contributia prevazuta de la inceput pentru realizarea proiectului, acesta fiind acoperit doar pe jumatate de la Uniunea Europeana.

Potrivit HCL 10030/18.12.2015, pentru a finaliza modernizarea insulei, suma totala necesara este de 25 milioane lei, bani prinsi deja in bugetul local pe acest an. Se motiveaza, in acelasi proiect de hotarâre, ca intârzierile in derularea proiectului au fost cauzate de „omisiuni in proiectul tehnic, rezilierea contractului de servicii de proiectare”, apoi din iulie 2013 pâna in martie 2015 s-a desfasurat procedura de achizitie care a fost contestata si abia in aprilie 2015 s-a dat ordinul de incepere a lucrarilor, primaria asumându-si de atunic ca „lucrarile nu vor fi finalizate pâna la 31 decembrie 2015”.

Ce spun candidatii la Primaria Bacau despre toata aceasta situatie?

„Vreau sa specific inca de la inceput de ce s-a ajuns in aceasta situatie. Intârzierea a plecat de la o proasta proiectare. La licitatie au fost contestatii si abia anul trecut s-a inceput lucrarea propriu-zis. Este justificata continuarea proiectului si incheierea lui la timp, ca sa nu se piarda si sumele deja atrase. Cred ca trebuie sa ne concentram pe finalizarea investitiei”, a spus Dragos Luchian, candidat PNL.

„Suntem in fata hotiei, minciunii si proastei administrari. Se stia de la inceput ca proiectul schioapata si au persistat in a-l incepe. Pericolul cel mai mare este acum inapoierea banilor europeni, daca nu se incheie la timp”, a replicat Cosmin Necula, candidat PSD.

Cristi Manolache, consilier local demisionar, a spus ca „nimeni nu s-ar fi incadrat in termenul de executie. Vinovati sunt cei din executiv, primarul Stavarache, dar ce vina au bacauanii sa plateasca din banii lor? In plus, proiectul a fost prost gândit. Am fost acolo, vor fi doua piscinute pentru copii. Cine va merge pe insula la amfiteatru sau biblioteca? Nu a fost gândit pentru larga populatie”.

„Este inca un exemplu de proasta administrare, unul costisitor pentru Bacau. Ma indoiesc ca se va incheia la timp si ne asteapta un dezastru financiar. Timpul este impotriva noastra, volumul de lucrari de executat este prea mare” – a declarat Constantin Scripat, candidat MP



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Dl. Luchian va recomand sa cititi nuvela „Prostii” a lui Liviu Rebreanu. Se potriveste perfect cu cei ce au demarat si gestionat proiectul insulei de agrement din aparatul Primariei Bacau. Cred ca puteati demara si cu 5 ani inainte cu modul actual de lucru al domnului primar . (vezi Spitalul Municipal, inceput de 8 ani, Parculetul copiilor, Stadionul Municipal. Spuneti fratilor pe nume ca sunteti incompetenti.

LĂSAȚI UN MESAJ