Ce istorie ii invatam pe copii?

Ne intrebam intruna de ce cuvintele „patrie” si „patriotism” nu mai au nici o rezonanta in sufletele copiilor sau de ce elevii de scoala generala sau liceenii se lasa prostiti de povesti inventate pe care le citesc pe Facebook. Istoria, spunea Balcescu, e cartea de capatâi a unei natii.

Românii, insa, din varii motive, renunta la istorie. Ceea ce invata copiii la scoala nu mai este istorie; este o peltea corecta din punct de vedere politic, pentru ca nu cumva sa suparam pe cineva.

Am comparat cuprinsul de la manualul de istorie de clasa a VIII-a de dinainte de 1989 cu cel al unuia dintre manualele aflate acum in scoli, cel al editurii SIGMA.

Si m-am speriat. In vreme ce manualul vechi rezerva nu mai putin de 18 pagini statului dac de la Burebista la Decebal, actualul manual rezolva toata societatea dacica, razboaiele romane si cultura in numai doua pagini. Integrarea geto-dacilor in lumea romana este expediata de manualul actual in alte doua pagini, in vreme ce manualul de dinainte de 1989 avea noua pagini pentru „Romanizarea daco-getilor” si inca sapte pentru tema continuitatii daco-romanilor in spatiul carpato-danubiano-pontic.

In numai opt pagini, manualul nou inghesuie toata istoria tarilor române din secolele XIV – XVI: Mircea cel Batrân, Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Petru Rares, Mihai Viteazul si asa mai departe. OPT pagini, cu tot cu un studiu de caz! Adica, niste teme care in vechiul manual erau studiate pe parcursul a 63 de pagini. Plus alte zece pagini pentru Mihai Viteazul!

Diferenta este enorma nu numai la spatiul atribuit perioadelor istorice, ci si la modul in care sunt impartite temele. Vechiul manual punea accent pe lupta românilor pentru supravietuire, pe razboaiele purtate pentru pastrarea suveranitatii si a independentei. Nu este cazul manualului actual.

Românii nu au nevoie sa stie ca stramosii lor au murit sa-si apere tara, nu luptându-se sa apuce o tigaie la reducere la vreo inaugurare de magazin. Românii trebuie sa stie ca sunt niste puturosi betivi, fara istorie si, eventual, tolerati in spatiul acesta geografic, numai buni sa munceasca aproape pe gratis pentru transnationale si, uneori, sa moara in razboaiele altora.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"