Înainte, toată lumea ar fi vrut să lucreze la stat. Era o isterie generală. Se înghesuia omul, cu şpagă, pe la serviciul Personal, pe la vreun şef de secţie ori un directoraş etc. ca să-l angajeze pe un post, oricare ar fi el, important era să „intre” în sistem.
Dorinţa asta de a deveni lefegiu era alimentată de credinţa maselor că, la stat, deşi salariile erau mai mici decât prin alte părţi, măcar aveai siguranţa că primeşti banii la timp, în sumă întreagă, iar programul era fix, de luni până vineri, între 7.00 şi 15.00. Iar, şefii (cu care „obligatoriu”, la leafă, mergeai în crâşme, la un şpriţ prelungit, până te dădeau afară ospătarii, plătit întotdeauna de subalterni), ei bine, şefii nu prea te băteau la cap, după principiul „Luna trece, leafa merge”.
Dacă le spuneai colegilor că vrei să pleci la privat, te înjurau, săreau pe tine zicându-ţi că ai înnebunit de-a binela sau reproşându-ţi că ţi s-a urât cu binele. Hm. Un amic de-al meu, persoană cunoscută, n-a rezistat decât vreo câteva luni la…stat. Mulţi, însă, au preferat locul cald de acolo. Căci, nu-i aşa, ce e de stat – stă. Mai ales că înainte, existau sindicate care se zburleau mai des decât o fac acum. Necazul e că sistemul, în dese cazuri, deficitar, nici nu are…randament (dacă mai interesează pe cineva acest indicator).
Ziceam, odată, în scrierile mele, despre ineficienţa multora dintre instituţiile de stat, de la… Poliţia Locală (foştii Gardieni Publici), la Metrologie, la Garda de Mediu, Garda Forestieră, ARR şi lista poate contiuna, aplecându-mă, în schimb, în faţa celor din Sănătate (nu a tuturor, se ştie!!!), a pompierilor , jandarmilor, a mililitarilor combatanţi din Afganistan etc. Or, ineficienţa anumitor bugetari a apărut tocmai din cauza salariilor, în unele cazuri, nedrept de mici (deşi sunt unii care au venituri lunare de peste 2.000 de lei, comparativ cu cel de la privat care abia acum pleacă acasă cu…1.450 de lei).
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
