1883, iunie. Iasi. Au loc manifestari prilejuite de dezvelirea monumentului inchinat lui Stefan cel Mare. La banchetul pe care municipalitatea il ofera in sala Teatrului National pentru M.S. Regele si pentru cei peste 420 de reprezentanti trimisi de ,,orasele, judetele si comunele tarei”, senatorul Petre Gradisteanu a inchinat un pahar pentru ,,provinciile surori ale regatului nostru si anume Bucovina, Transilvania si Banat, care, din nenorocire, lipsesc inca dintre odoarele Coroanei noastre române, dar care nu vor lipsi pentru totdeauna (…) Frumoasa e coroana voastra, Sire, dar ii lipsesc inca unele margaritare. Fie ca intr-o zi ele sa mareasca podoaba ei”.
Toastul a fost interpretat ca un atac direct la integritatea Austro-Ungariei. Un ministru austro-ungar a amenintat cu razboiul. Diplomatia româneasca este pusa pe jar. Culisele europene dau în clocot. Personalitati precum Maiorescu si Eminescu se avânta in iuresul acestei dezbateri europene. Când guvernantii români pun batista pe tambal, incercând sa minimalizeze importanta interventiei senatorului, Eminescu ataca la baioneta guvernul, caracterizându-l ca fiind ,,las“, ,,obraznic”, ,,mincinos”…
2014, septembrie. UDMR a finalizat proiectul de lege care vizeaza autonomia Tinutului Secuiesc. A fost stabilit totul: de la autonomia teritoriala pâna la impozitele care ar urma sa nu mai ajunga la statul român. Tinutul ar urma sa cuprinda judetele Covasna, Harghita si Mures. Se vrea preluarea drumurilor, podurilor, autostrazilor, cailor ferate regionale, padurilor. Tinutul râvneste la steaguri, steme si buletin oficial proprii. Presedintele Tinutului ar trebui sa participe la sedintele Guvernului României. Limba maghiara este considerata limba oficiala a regiunii. Instantele sunt dorite ca institutii constituite pe criterii entice: doua treimi dintre magistrati trebuie sa fie de etnie maghiara. Etc. Ma intreb ce-ar zice Eminescu despre toate acestea?…
Deocamdata, in afara de vocile unor jurnalisti, n-am auzit decât vocea Consiliului Superior al Magistraturii, care a reactionat ferm fata de acest proiect aberant.
Partidele politice, liderii lor, prefera sa taca sau trateaza insolenta udemerista ca pe o gluma mai mult sau mai putin reusita, desi numai despre glume nu este vorba. Politicienii se gândesc doar la profitul electoral imediat. De fapt, aceasta este strategia lor post-decembrista: lasa, lasa, lasa… Cancelariile europene tac.
Eminescu, oare, ce-ar zice?…
