29 martie 2024
OpiniiEditorialCe anume ne dorim?

Ce anume ne dorim?

Este intrebarea pe care ar trebui sa ne-o punem acum, la inceputul campaniei electorale, campanie in care vom auzi promisiuni, acuzatii directe si calomnii anonime, in care vom vedea inaugurari ale unor investitii concrete, de toata lauda sau vom afla despre noi dosare penale si vom asista la dezbateri mai mult sau putin civilizate. E adevarat ca razboiul a inceput, unii candidati având strategii, altii actionând la intâmplare. Scopul e, insa, acelasi.

Primarii isi fac pliante cu realizarile lor, iar rivalii se plâng ca nu au resurse si acuza ca cei aflati in functie impart ajutoare sociale in campanie (chiar si celor care nu au dreptul). Dar cum despre politicieni am tot vorbit, cred ca e timpul sa ne uitam putin si spre alegator. Spre cel care se intâlneste pe strada cu primarul si isi ridica palaria multumindu-i ca are drum de asfaltat si apa curenta, iar dupa colt ii spune contracandidatului, la ureche, ca primarul e un mincinos, ca investitia e “de doi lei” si ca, in bucatarie, apa nu are presiune sau ca (a vazut el, cu ochii lui!) sotia primarului intârzie la serviciu.

Drumul de la cetateanul turmentat sau stupid la cetateanul lucid si responsabil e destul de lung. Inainte de a merge la urne, alegatorul ar trebui sa se gândeasca foarte bine ce anume isi doreste. “Un primar care ma ajuta” sau “un primar care respecta legea” in litera si spiritul ei? Ma tem ca sunt putini cei care doresc aplicarea legii fara exceptii. In urma cu patru decenii, o profesoara de filozofie pe care o stimez foarte mult imi spunea, cu tristete, ca moldovenii sunt plini de calitati, dar au un defect care e foarte pagubos: apetenta pentru intriga (asezonata cu lipsa de consecventa, adaug eu).

Daca un candidat la functia de primar acuza ca se dau ajutoare in mod ilegal si e adevarat, vinovat e cel care le-a aprobat, dar si cel care le-a primit, iar daca nu e adevarat, in culpa sunt cei care raspândesc informatia. Nu e firesc ca in perioadele electorale sa fie permis orice, sa se poata afirma orice, fara dovezi. Candidatul trebuie sa spuna clar: Didina X a primit ajutor social de la primarul Vasile Y, desi depaseste venitul minim! Dar cetatenii nu reclama, doar susotesc, iar candidatul accepta sa-i asculte, apoi foloseste informatia, chiar daca se indoieste de ea. Daca noi, alegatorii, nu vom deveni, toti, mai seriosi si mai responsabili nu vom avea dreptul de a critica si de a pretinde sa fim condusi de politicieni, nu de politicianisti.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri