Ce a fost și ce-a rămas … „La a doua tinerețe”, am uitat c-am fost copii

2

Părinți, bunici, avem în sfârșit… liber. Liber să ne bucurăm cu toții de ziua internațională a celor mici. Să fim mai mult timp alături de ei. Copiii, cum este și firesc, vor fi angrenați cu această ocazie, în activități specifice vărstei. Vor recita, cânta, desena, alerga, dezvoltându-și abilitățile sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, care abia așteaptă cu interes, noua grilă de salarizare.

Ziua de întâi iunie exista în calendar și înainte de ’89, dar nu era sărbatorită la noi. Aveam Ziua pionierului, organizație înființată oficial pe 30 aprilie 1949, Ziua Tineretului, pe 2 mai, de aici și denumirea cunoscutei stațiuni de pe litoral. Coincidență sau nu, melodia „Noi în anul 2000”, devenită șlagăr, (compusă de Horia Moculescu, pe textul scris de Mihai Maximilian, soțul actriței Stela Popescu), s-a lansat în anul în care a luat ființă și organizația Șoimii Patriei (10 decembrie 1976). Singura organizație de acest fel, pentru preșcolari și școlari în vârstâ de 4-7 ani, din întreg blocul comunist.

Poate că bunicii de astăzi își mai aduc aminte cum parodiau jurământul micilor șoimi, când dimineața, de pe la ora trei, încercau să prindă un loc la rând pentru o sticlă cu lapte: jur cu mâna pe fundiță/ și cu fundu pe oliță/ să cresc mare și voinic/ fără să mănânc nimic! Frumoase zile! Mic sau mare, nu trebuia decât să faci… ce ți se spune. Să stai în banca ta, adică „la locurile voastre!” Nu-i așa că nu era atâta stres? Știai că „Partidul e-n toate și-n cele ce sunt, și mâine vor râde la soare…!” Își bătea el capul pentru tine. Ciudat! Parcă auzisem vorbele astea chiar zilele trecute, după atâția amar de ani.

Fundița albă, gulerul apretat, matricola… un chin?

Uniforma, aceeași pentru toți elevii, stârnește curiozitatea elevilor de astăzi, dar și nostalgii. Instituită în secolul al XVI-lea în Anglia, în şcolile pentru copiii săraci, a ajuns să fie preluată, prin politică de stat, de toate țările cu ideologie comunistă. Pentru Șoimii Patriei, culorile erau portocaliu pentru bluză, roșu pentru cravată, albastru pentru fustiță sau salopetă și pălăriuță. Mai era accesorizată cu insignă, ecuson și coroniță cu pampoane, pentru fetițe. Pentru pionieri era mai simplu: bluză albă cu epoleți, fustă plisată neagră, pantalon negru, bască albă.

Cravata roșie, de formă triunghiulară – tricolorul a fost cusut mai târziu pe margini – era petrecută pe sub epoleți și fixată cu un inel din plastic. Ca în orice structură uniformizată, exista o ierarhie, precum și însemnele specifice acesteia. Șnur de grad pe diferite culori,ecuson, insigne. De la pionier simplu, pionier fruntaș, comandant de grupă, comandant de detașament.

Pentru comandanții de pioneri și activiștii Organizației Pionierilor, ținuta era reglementată printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri din 18. 06. 1970. Uniforma școlară obișnuită, clasica bluză cu pătrățele albastre, gulerașul alb croșetat și șorțulețul albastru pe care era cusută matricola, stă la baza procesului educativ prin care au trecut bunicile și multe mămici ale generației de azi.

Nici partenerii lor de viață nu pot uita senzația rece a mașinii de tuns, de multe ori manuală, care dupa o vacanță, muncită de copiii trăitori la țară, te aducea… la zero. S-a comentat mult după nouăzeci, despre necesitatea reintroducerii uniformei școlare. Până la urmă s-a ajuns la un consens. Fiecare instituție de învățământ are libertatea de a decide cum să se îmbrace elevii care îi calcă pragul. Designerii, creatorii de modă, și-au luat și ei treaba în serios, venind cu croieli și culori cât mai în trend, cu ținutele din vest. Acum este o mândrie să porți uniforma unei școli de prestigiu.

De la șotron… la ceai

Odată reușiți la liceu, adolescenți fiind, fetele își doreau sarafanul cât mai scurt iar băieții, pantalonii căt mai evazați. Urau deopotrivă matricola, cravata, șapca și fundița pentru păr. Și preocupările erau altele.

Discotecile erau rare. Cine avea un magnetofon Kashtan, mai apoi un casetofon stereo, era mare! Se dădea sfoară-n cartier cui îi plecau părinții sâmbăta de acasă. Invitația „la ceai” se făcea prin rotație, pe bază de discreție și contribuție în natură, la fondul de protocol. Se dansa mai mult în surdină, de teama vecinilor. Mi-am adus aminte și de jocurile copilăriei. Șotron, Baba oarba, V-ați ascunselea, Nu te supăra frate, Fazan, Fripta, Leapșa – la ștrand, Gură cască, Nuci-buci – toamna, Păcălici, Makao, Șeptică, Război, Popa prostu, Lapte gros, Tenis cu piciorul, Țintar, Table, Șah, Remi, Barbut, Poker… Mai încoace, au apărut primele jocuri mecanice prin buticuri, gen: Double Dragon, Secret Agent, Street Fighter.

La Târgul de ruși au început să se găsească noile jocuri cu casete, pentru televizor. Nitendo, Tancurile, Turtles Ninja, Sego. Revoluția biților și prețurile tot mai accesibile ale calculatoarelor, au schimbat fața lumii, deci și percepția celor mici. Cu toată tehnologia care îi înconjoară, au nevoie, în primul rând, de dragoste și afecțiune. „Copiii”, generația crescută cu cheia la gât, din melodia devenită astăzi reclamă pentru bere, au aceleași griji și probleme pe care le-au avut și părinții lor. Poate și alte mentalități. E firesc! Generația de astăzi sigur vede altfel lucrurile. Bacăul a devenit anul acesta Capitala Tineretului.

În Piața Tricolorului a apărut noua statuie a lui Bacovia, ținut de mână de doi copii, realizați din componente metalice, bineânțeles. Cenușiul plumbului a fost înlocuit de ruginiul oțelului reciclat. Să fi avut artistul vre-o viziune? Trebuie să fim conștienți și să avem grijă. De gâgâlicile drăgălașe ce ne bucură prezentul, vaccinate sau nu, dacă Mama natură nu ne va da alte lecții, va depinde dacă în secolul XXII, omenirea va coloniza alte planete, va rămâne verde ori plumburie, va fi condusă de oameni sau de roboți.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Nu cred! Librâria V; Alecsandri era o adevâratâ librârie… nu ca acum. Acolo erau numai cârti si nu ursuleti. Vînzâtorii era cu dilome în filologie… Dacâ nu ma credti întrebati pe Doamna Cazan î a cârei familie cartea a fost o treditie…
    Mâzâreanu Petre Paris, Franta

LĂSAȚI UN MESAJ