IMU, MUB, DURAS SA, WMW
Politicile comuniste, de dezvoltare economică a țării, au dus la crearea a noi tipuri de locuri de muncă, dar și la exodul oamenilor de la sat spre oraș. Fostele mari fabrici naționalizate, devenite Partizanul, Moara, Proletarul și mai noile Șuruburi, Confecția erau înșirate de-a lungul firului Bistriței.
În partea de nord-est a orașului a luat ființă Avicola, iar în nord-vest, Combinatul de prelucrare a lemnului, CPL. Vestul a rămas industriei alimentare (pâine, lapte, vin, bere, carne). Partea de sud a orașului a revenit industriei grele, energetice, aviatice, chimice, și constuctoare de mașini. Doar FNC-ul (Fabrica de Nutrețuri Concentrate) strica puțin echilibrul. Mii de navetiști au transformat orașul, altădată liniștit, într-un furnicar.
Bacăul se termina… la Cimitir
Povestea Întreprinderii de Mașini Unelte (IMU) este cumva asemănătoare cu cea a majorității investițiilor mari făcute în „Epoca de aur” a lui Ceaușescu. Oamenii care au trudit și le-au pus în practică, mulți cu pasiune, alții de nevoie, își aduc aminte de acele vremuri… cu nostalgie. Inginerul Dumitru Bontaș a pus și el, nu numai metaforic, o piatră la temelia renumelui constructorilor de mașini băcăuani. Născut la Secuieni, a urmat cursurile la ”Școala medie nr 1”, devenită apoi „Liceul Bacovia” în 1967, și din 1997, Colegiul „Ferdinand I”.
„Când am plecat eu de la liceu la facultate, în 1964, orașul se termina la Cimitirul central. De acolo intrai în localitatea Domnița Maria. Din promoția mea, în 1969, când am absolvit Institutul Politehnic Gheorghe Asachi Iași, Facultatea de Mecanică, Mașini Unelte și Scule, am avut calitatea de șef de promoție. Așa cum erau pe atunci regulile în învățământul superior, am fost repartizat ca asistent stagiar pentru trei ani, la aceeași facultate. La catedra Mecanisme și Organe de Mașini. În 1972, când Florența – soția mea – a terminat facultatea, a făcut chimie industrială, am hotărât să ne întoarcem acasă. Și ea e din zonă, din Sănduleni.
La Mașini Unelte am venit din 20 septembrie, același an. Șantierul era început acolo din martie 1971, la marginea orașului, în câmp, lângă Metalurgia. La ei era dată în folosință prima linie de producție. În spate exista o unitate de reparații-întreținere utilaje pentru construcții (TMUCB). Era specializată pentru autotrenuri și autocamioane de mare tonaj. Unde a funcționat după 1990, Registrul Auto Român. La FNC, lucrările au început puțin mai târziu.” Ca organizare de șantier, sediul conducerii noii întreprinderi a fost inițial pe strada Stadionului, la un bloc de garsoniere, unde ocupa etajele doi și trei. „Când am venit eu în septembrie erau 21 de angajați.
În martie 1973, nu mai încăpeam. Am fost nevoiți să ne mutăm într-un cămin de nefamiliști, din cele două ridicate noi, în cartierul Aviatori, lângă piață. Am stat acolo până prin iunie-iulie, când ne-am mutat în prima clădire construită la Mașini Unelte. Clădirea din mijloc cum privești dinspre stradă. Este blocul cu hală joasă, hală înaltă. În a doua etapă s-a construit clădirea mare și cantina, spre stânga, și în faza a treia, cea de mașini unelte speciale, dinspre Complexul comercial Bistrița.”
AF 85, seria zero
Importantă era și calificarea forței de muncă. De la întâi august 1973, în paralel cu șantierul și montarea utilajelor, a început o formă internă de școlarizare a personalului pentru deschiderea primei capacități de producție. S-au ținut cursuri pentru muncitorii prelucrători prin așchiere, łăcătuși mecanici, corpul de mecanic șef și energetic. S-au preluat de la „Întreprinderea de Mașini Unelte și Agregate” din București, toate subansamblurile primului produs.
„Am făcut prelucrările finale și montajul pentru prima mașină. Prima noastră «creație» a fost o mașină de alezat și frezat cu ax orizontal, AF85. 85 de cm era diametrul broșei. Cu mașina asta am și defilat în acel an, la 23 August. Directorul de atunci, Vasile Talpă (împlinește 88 de ani), împreună cu inginerul șef de investiții, Dan Onică, și inginerul șef de producție, Corneliu Țarălungă, au avut ideea de a face un car alegoric. Le-am arătat băcăuanilor ce vrem să fabricăm. Oamenii aceștia au reușit să realizeze, în paralel cu șantierul, și școlarizarea și montajul pe subansamble a primei mașini, seria zero. După aceea a început prelucrarea de componente și asimilarea întregului ciclu de fabricație.”
Prima familie de produse a fost seria mașinilor de frezat și alezat cu ax orizontal, a doua grupă de produse, mașinile de frezat longitudinal cu portal, a treia, mașinile de rectificat cu platou rotativ, apoi centrele de prelucrare și celulele flexibile de prelucrare, urmând spre sfârșitul anilor ’80, seria mașinilor speciale. S-au fabricat mașini pentru toate investițiile importante din România.
Profesor universitar, doctor, inginer
Inginerul Dumitru Bontaș se reîntoarce la catedră în 1976, când se înființează la Bacău, la Institutul de Invățămănt Superior, secția de subingineri, curs de zi. Continuă colaborarea cu IMU prin programele de cercetare, împreună cu studenții. Își dă doctoratul la Iași, tema lucrării intitulându-se ”Șuruburi cu bile”. Autor a mai multor invenții și inovații brevetate, în 1985, când țara nu mai avea nevoie de ingineri și facultatea de la Bacău se desființează, se reîntoarce în fabrică.
Noul director venit de la Roman, Vasile Gogu, băcăuan și el, avea nevoie de un inginer șef de producție. De-a lungul carierei inginerești, Dumitru Bontaș a trecut prin toate etapele: proiectant la pregătirea fabricației, șeful CTC-ului și șef de producție. Asta până pe 10 iulie 1990, când a intrat în administrație. Este ales în Adunarea Constituantă ca subprefect, până la 24 decembrie 1992, iar din această dată, până la 25 decembrie 1996, ca prefect de Bacău. Într-un unic mandat, ținut complet pe toată durata unei legislaturi de 4 ani.
Lista celor care au pus bazele școlii de profesioniști de la IMU este lungă. S-a creat în timp un colectiv unit. Primii specialiști, oameni formați la alte mari întreprinderi din țară, au avut astfel oportunitatea de a se reîntoarce acasă. Când s-a făcut punerea în funcțiune a primei capacități de producție erau cam 400 de salariați. Numărul lor a crescut odată cu numărul comenzilor și diversificarea acestora, mai ales pentru piața externă. În 1990, figurau pe ștatul de plată 5500 de angajați. (Va urma).
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
