25 aprilie 2024

Editorial

Gigiriva

Duminică seara a acuzat o stare de rău. Inima. La 79 de ani și câteva sute de mii de țigări fumate, se întâmplă. A fost spitalizat în cursul nopții....

Cabău, orașul alandala

Dacă totul nu ar fi al naibii de real, ai paria că trăiești într-o...

Liberele care scumpesc viața

Anul viitor va avea trei noi zile considerate oficial „libere” pentru toți angajații bugetari:...

Sfârșitul nu-i aici

Pe la ușile creștinilor, nu mai vin colindătorii. După anii de pandemie, când resticțiile...

Trezire spirituală prin iubire, credinţă şi cumpătare

Cu anii care trec, suntem tot mai departe de semnificaţia Crăciunului şi a Naşterii...

Jaf cu voie de la împărăție

Primul mare jaf în România, după 1990, nu a fost cel din întreprinderi, nu fabricile au fost puse la pământ, asta s-a întâmplat mult mai târziu, atacul a avut loc în și la pădure. Degringolada ce a cuprins țara, când legile au devenit facultative, când fiecare făcea ce-l ducea...

Pe unde stă pitită dihania?

Covid, dihania nevăzută, e mofturoasă rău. Guvernanții au încercat, în fel și chip, s-o dreseze; aproape ca la circ. Au biciuit-o științific, folosind măști, izolete, bancuri cu izoleta, medici și arest preventiv la domiciliu, dar tot sturlubatică a rămas.  Uneori, armata a fost scoasă din cazărmi, ca s-o sperie...

Falsificați, falsificați, dar să știm și noi!

Cea mai veche agenție de presă din lume și una dintre cele mai mari, AFP-Agence France-Presse, demască un fals grosolan care are la bază o lucrare a ilustratorului unei vechi reviste italiene. Artistul a fost Walter Molino, unul dintre cei mai mari ilustratori și caricaturiști din Italia secolului trecut,...

Stați fiecare la locurile voastre!

După aproape cinci luni de la declararea pandemiei de coronavirus, în România sunt încă multe necunoscute și controverse privind modul de răspândire, mai ales, de protecție și a schemelor de tratament. După faza de „pionierat”, ne așteptam ca, în timp, lucrurile să capete un sens, o coerență, specialiștii să...

Goana după tratamente și vaccinuri

Sub amenințarea noului coronavirus, omenirea își pune speranța într-un remediu care să vină din laboratoarele de cercetare și de la fabricanții de vaccinuri. Părerile sunt împărțite, dar speranța nu piere. Cei care susțin teoria conspirației chiar cred că cine „a lansat” noul virus sigur are și remediul, adică un...

Spre o catastrofă generațională?

Pandemia și consecințele sale pe termen mediu și lung se află pe ultimul loc în preocupările guvernanților. În topul intereselor sunt prezente doar zvârcolirile culiselor înfometate de adjudecarea unei felii cât mai mari din tortul alegerilor locale. Există aspecte esențiale ale vieții sociale care nu interesează pe nimeni. ...

Paralele…inegale

Noapte de noapte, câteva zeci de mașini, aproape toate cu număr de Bacău, fac coadă la o porție de cartofi prăjiți sau o chiftea turtită între două jumătăți de chiflă. Tot atunci, alte câteva zeci de bolnavi de Covid – 19 își trag sufletul (la propriu), implorând îndurare Divinității,...

Știm că nu știm

La vreo jumătate de an de când noul Coronavirus ne-a pus lesă și la vreo opt, zece sau poate chiar 12 luni de când el a început să pornească, nebun, prin lume, un singur lucru știm sigur despre numitul COVID-19: că nu știm nimic sigur. Dar nimic! Nici când a...

Femeile bat de multe ori bărbații în afaceri

Consider că nu sunt deloc misogin, dar trebuie să recunosc: când aud că femeile de la noi ar fi mai interesate și chiar mai pricepute în afaceri ca bărbații parcă mă apasă un mare semn de întrebare. Da, unii susțin că femeia ține casa, adică, între altele e și...

Porcii spinoși

Ne place sportul. Măcar să-l privim, dacă nu și să-l practicăm. Comuniștii ni l-au servit obligatoriu dimineața, la prânz și seara. O făceau și interbelicii, cu destul succes printre burghezii fandosiți ai vremii. După ´90, însă, treaba s-a schimbat nițel, shaorma și „burgărul” ocupând locul I în prioritățile românilor,...

Nevoia de modele

În miez de Cuptor, o perdea de umbră și de răcoare. În plină pandemie, o rază de speranță. Umbra și răcoarea sunt în Parcul Cancicov. Raza de speranță vine, în schimb, dinspre voleibalistele… Speranțe și cadete ale CS Sport Land. Puștoaicele se antrenează cu sârg în parc în așteptarea...

Pe tine cine te protejează?

Numărul de noi cazuri infectate cu SARS COV 2 crește în fiecare zi. De mai bine de o săptămână avem peste 1000 de persoane depistate pozitiv, crește sau se menține și numărul celor internați la ATI, peste 300, îngrijorătoare fiind și decesele, câte 30 pe zi. Trebuie să fim...

Credința, religia, urna

Se trudește pentru definitivarea listelor candidaților la alegerile locale. Sunt zvârcoliri epice în culise. Am stat la o voroavă cu lideri ai unor filiale de partide, din diferite localități. Mi-au spus că sunt asaltați, în fel și chip, de cereri pentru aceste liste. Unul dintre acești lideri,...

Ciumații

Numai „ciuma Europei” n-am mai fost numiți. Căci, cam așa am ajuns să ni se spună, după câteva luni de pandemie. De altfel, dacă stau bine și mă gândesc, cam toată lumea ne-a batjocorit; există exemple nenumărate de-a lungul întregii istorii. Unii și acum ne fac țigani, alții „mămăliciki”...