19 martie 2024
ActualitateCât de diferit judeca magistratii. Politistul condamnat la 8 ani închisoare a...

Cât de diferit judeca magistratii. Politistul condamnat la 8 ani închisoare a scapat cu o pedeapsa mai mica

* schimbare radicala in sentinta data politistilor onesteni acuzati de luare de mita si abuz in serviciu * pedepsele au fost reduse, dar au fost respinse si cheltuielile judiciare colosale, impuse de procurori pentru doi dintre inculpati * fiecare câte 288.500 lei * daca instanta de fond nu le-a gasit exagerate, Curtea de Apel le-a redus la 4.500 lei/inculpat.

Curtea de Apel Bacau a admis apelurile politistilor R.C., C. C, B.M. si A.G. împotriva sentintei Tribunalului, de anul trecut, pe care a desfiintat-o în totalitate. Astfel, lui R.C., care a primit, la fond, cea mai grea pedeapsa – 8 ani închisoare! – i s-a redus detentia la 3 ani si 4 luni închisoare. C.C., condamnat, la prima instanta, la 4 ani, o luna si 10 zile închisoare, a scapat, in apel, cu 2 ani si 6 luni închisoare, cu suspendare.

Acesta are obligatia de a urma un curs de calificare profesionala si de a presta munca în folosul comunitatii, pe o perioada de 90 de zile, la Primaria Onesti sau DGASPC Bacau – Centrul de Servicii Sociale Alexandra Onesti.



Pedeapsa aplicata lui B.M. a fost redusa de la 3 ani si 4 luni la 2 ani si 4 luni închisoare, cu suspendare. Si acesta va trebuie sa urmeze un curs de calificare profesionala si sa munceasca în folosul comunitatii, timp de 90 de zile, la Primaria Onesti sau DGASPC Bacau – Centrul de Servicii Sociale Alexandra Onesti. A.G., condamnat la 2 ani inchisoare, pentru infractiunea de abuz în serviciu, a fost achitat.

Aceeasi infractiune i-a fost stearsa si lui R.C. In acelasi timp, C.C fost achitat pentru infractiunea de divulgare a informatiilor secrete de serviciu sau nepublice. Instanta de apel a lasat nesolutionata actiunea civila (daunele materiale cerute de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România). Singurul lucru cu care au fost de acord magistratii de la fond si apel este legat de confiscarea de la R.C. si C.C. a câte 150 lei, bani primiti ca mita, in 2013. In apel s-a rezolvat si o problema reclamata de avocati pe tot parcursul procesului, aceea a cheltuielilor judiciare exagerat de mari si nejustificate pentru doi dintre inculpati: C.C. si R.C. – fiecare câte 288.500 lei, sume contestate de avocati, dar admise de instanta de fond.

Curtea de Apel a redus aceste cheltuieli ale anchetatorilor la 4.500 lei/inculpat. Sentinta este definitiva.

Ancheta in cazul politistilor din Onesti a inceput in 2013, când doi dintre ei au picat testele de integritate facute de Directia Generala Anticoruptie. Politistii i-ar fi dat de inteles ofiterului DGA care facea testul ca l-ar putea ierta pentru o abatere in trafic, in schimbul sumei de 300 de lei. In plus, A.G. si R.C. au mai fost acuzati ca nu si-au indeplinit atributiile de serviciu in momentul in care au fost trimisi sa faca cercetari la un accident rutier produs in comuna Oituz. Procurorii spun ca politistii nici nu au ajuns la locul accidentului, nu au facut testarea cu aparatul etilotest si nu au sanctionat persoana vinovata de accident, desi au suferit prejudicii doi oameni, dar si Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale – Sectia Drumuri Nationale Bacau (7 m de parapeti de protectie ai podului). Cei doi politisti l-ar fi favorizat pe soferul vinovat de accident caruia i s-a mentinut dreptul de a conduce si a fost “scutit” de plata daunelor. In dosarul politistilor din Onesti apar si alte infractiuni – fals intelectual, divulgare de informatii secrete de serviciu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri