Un cunoscut ziarist interbelic, fiind adus in fata instantei sub acuzatia ca ar fi homosexual, i-ar fi spus judecatorului: „Nu e treaba statului ce destinatie dau eu fundului meu”. Votul pentru incuviintarea casatoriilor gay in Irlanda, tara cu o veche traditie catolica, este interesant sub aspectul schimbarilor ce se produc in zonele considerate traditionale si, deci, aparent incapabile sa-si schimbe atitudinea.
Nu zic ca e bine sau ca e rau; inregistrez doar o schimbare in matrixul social. La noi, o initiativa legislativa care urmarea sa acorde drepturi largite cuplurilor aflate in concubinaj a fost respinsa pentru ca parlamentarii au considerat ca, dând cuplurilor necasatorite niste drepturi in plus, de acestea ar putea beneficia si cuplurile homosexuale. Si, au spus parlamentarii intr-un acces de ipocrizie, nu putem face asta caci noi suntem natie crestina de 2.000 de ani si asa mai departe.
In fapt, parlamentarii nu au votat impotriva proiectului respectiv pentru ca asa le dicta constiinta, cum incearca sa ne prosteasca; au votat pentru respingere dintr-un simplu calcul politic: daca ar fi acordat drepturi doar cuplurilor heterosexuale, ar fi putut sa fie acuzati de discriminare, legea ar fi fost atacata la Curtea Constitutionala si se putea forta adoptarea unei forme care sa permita uniunea civila si pentru cuplurile gay.
Daca ar fi adoptat versiunea “neutra”, care ar fi permis o uniune civila si cuplurilor de acelasi sex, ar fi sarit Biserica si politicienii respectivi ar fi fost afurisiti ca tradatori ai religiei si s-ar fi lins pe bot de orice voturi. Prin urmare, proiectul a fost respins.
Dar discutia nu se va opri aici. Tavalugul schimbarii va continua sa se rostogoleasca fie ca vrem, fie ca nu vrem.
Problema este, insa, ca de ani de zile orice discutie referitoare la sexualitate este oprita; sexualitatea este un tabu in societatea nostra desi, paradoxal, este pe toate gardurile.
