Asa a cerut Adam Puslojici – cel mai important poet al Serbiei – sa fie numita Casa „Alecsandri” din Bacau. El, Mihai Cimpoi, Adrian-Dinu Rachieru, Dragoliub Firulovici si Florentin Popescu au fost dirijati din sala de sedinte a Consiliului Judetean spre Facultatea de Litere, pentru a se întâlni cu studentii filologi. La iesire, m-au „încoltit“ câtiva dintre scriitorii fotografiati, în septembrie 2013, în fata ruinei din str. G. Apostu: „Ce s-a mai facut cu Casa „Alecsandri?” „Nimic“. „Nu se poate.

Cum, apelul nostru a ramas fara ecou?“ „Din pacate, da“. La serviciul Contabilitate se formeaza un rând serios: participantii la Festivalul „Toamna bacoviana“ îsi rezolva problemele de decont al sejurului. Doar sârbii sunt liberi si îmi propun sa-i duc la respectivul loc. Trecem prin gangul din dreapta Casei de Cultura si dintr-odata apare privelistea înspaimântatoare. „Asta-i?!“, ma interpeleaza Adam. „Asta-i!“ (eu, resemnat) „Nu se poate! Asa a ajuns Casa „Miorita?“

Ridica mâinile si cere sa fie fotografiat asa. De la geamul unui apartament aflat la parter, o doamna în vârsta striga spre noi: „Vrem Casa „Alecsandri!“ De pe alee, o alta doamna se opreste si-i cere lui Adam sa nu se predea. (Poetul a ramas cu mâinile ridicate pentru a fi pozat cu trei aparate: al lui, al lui Dragoliub si al meu.)

Trecem în fata Casei si mirarea atinge paroxismul. Ca altadata Nichita Stanescu (cel mai bun prieten al lui Adam), ridica mâinile, departeaza picioarele si se autocrucifica astfel pe fondul celei mai vechi constructii din Bacau, nu înainte de a-si face o cruce (ortodoxa) largă. Cu greu îl smulg de lânga nefericitul imobil, iar în masina îmi cere o mie de amanunte: ce, cine, cum, când, unde, apoi cu prepozitii – de ce, cu cine, cum de, până când, de unde…

Seara, la Centrul „G. Apostu“, de fata cu alti scriitori, i-l prezint pe Theodor Codreanu: „S-a ocupat de casa lui Al. I. Cuza din Husi“. „Ne cunoastem. (Catre el, înca îngrozit) Azi am vazut în Bacau infernul!…“

Deschid cartile de poezie ale lui Adam si transcriu: „Uimit de atâta/ simplitate luxoasa/ a Casei din regiunea natala“ (Un fel de serviciu), ma conving ca „mult mai mult/ramânem în urma,//de dupa umbra noastra,/de dupa pasii nostri“ (Osuar de familie).

Îi promit ca la anul, când va reveni în Bacau, va vedea raiul… Da Doamne!

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Nu cred că e corect ca această casă să nu fie inclusă în circuitul muzeistic al Bacăului. În acest oraş trăiesc copii care învaţă la şcoală despre viaţa şi opera lui Vasile Alecsandri. De ce să nu poată vizita casa în care s-a născut acesta ? În calitate de cadru didactic am organizat excursii tematice cu elevii în care a fost inclusă ca obiectiv turistic, printre altele şi Casa memorială Vasile Alecsandri de la Mirceşti. De ce să nu le fi arătat şi casa din Bacău, dacă tot avem privilegiul de a locui în oraşul natal al poetului ? Cât despre poeţii din Serbia……… cred că dumnealor nu pot înţelege situaţia. Este cel puţin ciudat cum nu ştim să ne preţuim valorile naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ