Cartierul Serbanesti a ramas fara apa rece

7


Sute de bacauani au ramas sâmbata dimineata fara apa potabila la robinet. Conducta de 400 care alimenteaza tot cartierul Serbanesti a cedat in aceasta dimineata, iar din cauza avariei, la ora 11.10 s-a sistat furnizarea catre consumatori.

In dispeceratul Companiei Regionale de Apa Bacau nu se stia la prânz cât de grava este spartura, insa, conducerea CRAB preconizeaza ca apa va curge din nou la robinetii consumatorilor in cursul acestei zile.

“Conducta de alimentare s-a spart imediat dupa podul Serbanesti, iar apa a fost oprita pentru a se putea interveni. Consumatorii din cartierul Serbanesti afectati de aceasta oprire, vor avea din nou apa peste câteva ore. Preconizam ca in cursul dupa-amiezii sau cel târziu spre seara, sa putem relua furnizarea in zona respectiva”, a declarat ing. Petrus Radulescu, director tehnic la Compania Regionala de Apa Bacau

Din momentul sistarii apei, in dispeceratul CRAB, telefonul suna in contiuu.

UPDATE: IN jurul orei 15.00, apa a revenit la robinete.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

7 COMENTARII

  1. Podul de la Serbanesti a devenit un soi de granița! Plătim taxe mari dar serviciile sunt sub nivelul orașului. Noroi,întuneric, gunoi…asta ni se oferă De către autorități. Noi avem curți frumoase și îngrijite dar când ieșim pe strada suntem ca la sat.Când au de gând sa își facă treaba cei care ne conduc?
    .

  2. Domnule Remus, autoritatile vor veni..e an electoral!Ei au făcut rugăciuni ca sa se spargă conducta și ei sa para Mesia care a salvat poporul!Poate e sparta întenturnat! Altfel cum ar mai fi ei eroi?Eroi cărora le pasa de cetățeni. .în anii electorali☺

  3. Dragi jurnaliști,m-as bucura enorm să fiți conștienți de puterea cuvântului dvs.Sunt sigur ca cei de la CRAB au văzut ca presa e cu ochii pe ei și din acest motiv s-au miscat cu talent. Să nu îi scăpați din ochi!să nu le iertați nicio greseala

  4. Va rog sa observati ca , la o asemenea avarie, cei de la CRAB au venit doar cu o vidanja, un utilaj terasier si cinci oameni , din care unul muncea, iar ceilalti se uitau. Asta-i nivelul nostru de productivitate , dar vrem salarii la nivel occidental !

  5. Domnul primar a investit bani in reteaua de conducte pt termoficare in loc sa puna pe primul plan investitii in schimbarea conductelor ruginite si putrede din reteaua de apa potabila. Unele conducte au cate 50 de ani si chiar mai bine. Calitatea apei ce trece prin conducte este afectata de stare conductelor . Daca s-ar fi investit in schimbarea conductelor de apa invechite ar fi beneficiat in mod direct toti cetatenii acestui oras si nu doar 10-20% ca in cazul investitiilor pt conductele de termoficare. In plus si primaria ar fi castigat pt ca nu ar mai cheltui bani la fiecare avarie pt inteventii si reparatii la drumuri cat si pt peticirea conductelor. Sunt cazuri unde s-a remediat azi o avarie si maine a aparut alta la 2 metri de prima pe aceiasi conducta de apa.

LĂSAȚI UN MESAJ