29 martie 2024
EvenimentCartierul Aviatorilor: Locatari disperati ca le ploua in casa

Cartierul Aviatorilor: Locatari disperati ca le ploua in casa

locatarii blocului nr. 23 de pe strada Aviatorilor cer de urgenta Primariei Bacau sa repare acoperisul imobilului – oamenii reclama ca blocul lor a fost ocolit atunci când acoperisurile cladirilor invecinate au fost reparate

Blocul nr. 23 din cartierul Aviatorilor a fost construit in 1952, iar un an mai târziu, locatarii s-au mutat in apartamente. Cornelia Munteanu locuieste de la inceputuri la etajul doi al blocului nr. 23, scara B si spune ca de mai bine de 60 de ani nimeni nu a mai reparat nimic la constructie.

„Platesc in fiecare an 300 de lei impozit pentru locuinta si cred ca municipalitatea putea sa prinda si blocul nostru in planul de investitii. De 12 ani imi ploua in casa si tot de atâtia ani suntem dusi cu vorba si avem parte numai de promisiuni fara finalitate. M-am dus cu alte trei vecine la primarie sa ne sustinem cauza si ne-au trimis acasa spunându-ne sa ne intoarcem de mâna cu presedintele asociatiei de proprietari”, a declarat femeia indignata.



De câtiva ani, barbatul i-a murit, iar Cornelia Munteanu nu se poate urca in podul blocului pentru a face reparatii. Acoperisul este intr-un grad avansat de degradare, iar prin locurile unde tigla lipseste, apa curge in voie, direct in pod, de unde se infiltreaza in plafonul apartamentelor de la ultimul etaj sau pe holuri.

„Imi ploua peste tot in casa, inclusiv pe aragaz. Am pus in pod tot felul de bidoane, ligheane si oale. Când a plouat de Sfântul Ilie, a fost jale. Aveam apa peste tot in casa! M-am rugat de cineva sa intinda folie pe sub tigla ca sa se prelinga apa pe ea si sa curga mai departe”, spune locatara. In blocul nr.23 de pe strada Aviatorilor sunt 12 apartamente, câte sase pe scara. Batrâni si neputiinciosi, locatarii sunt la mâna autoritatilor.

Conducerea Asociatiei de proprietari nr. 51 a facut toate demersurile pentru ca acoperisul blocului nr. 23 sa intre in reparatii capitale. Locatarii se gândesc cu groaza la perioada ploioasa si la precipitatiile din timpul iernii. Mai mult, le este teama de faptul ca acoperisul se va prabusi, iar ei vor pieri sub darâmaturi, ca niste sobolani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri