Cartierul Aviatorilor: Locatari disperati ca le ploua in casa

    6


    locatarii blocului nr. 23 de pe strada Aviatorilor cer de urgenta Primariei Bacau sa repare acoperisul imobilului – oamenii reclama ca blocul lor a fost ocolit atunci când acoperisurile cladirilor invecinate au fost reparate

    Blocul nr. 23 din cartierul Aviatorilor a fost construit in 1952, iar un an mai târziu, locatarii s-au mutat in apartamente. Cornelia Munteanu locuieste de la inceputuri la etajul doi al blocului nr. 23, scara B si spune ca de mai bine de 60 de ani nimeni nu a mai reparat nimic la constructie.

    „Platesc in fiecare an 300 de lei impozit pentru locuinta si cred ca municipalitatea putea sa prinda si blocul nostru in planul de investitii. De 12 ani imi ploua in casa si tot de atâtia ani suntem dusi cu vorba si avem parte numai de promisiuni fara finalitate. M-am dus cu alte trei vecine la primarie sa ne sustinem cauza si ne-au trimis acasa spunându-ne sa ne intoarcem de mâna cu presedintele asociatiei de proprietari”, a declarat femeia indignata.

    De câtiva ani, barbatul i-a murit, iar Cornelia Munteanu nu se poate urca in podul blocului pentru a face reparatii. Acoperisul este intr-un grad avansat de degradare, iar prin locurile unde tigla lipseste, apa curge in voie, direct in pod, de unde se infiltreaza in plafonul apartamentelor de la ultimul etaj sau pe holuri.

    „Imi ploua peste tot in casa, inclusiv pe aragaz. Am pus in pod tot felul de bidoane, ligheane si oale. Când a plouat de Sfântul Ilie, a fost jale. Aveam apa peste tot in casa! M-am rugat de cineva sa intinda folie pe sub tigla ca sa se prelinga apa pe ea si sa curga mai departe”, spune locatara. In blocul nr.23 de pe strada Aviatorilor sunt 12 apartamente, câte sase pe scara. Batrâni si neputiinciosi, locatarii sunt la mâna autoritatilor.

    Conducerea Asociatiei de proprietari nr. 51 a facut toate demersurile pentru ca acoperisul blocului nr. 23 sa intre in reparatii capitale. Locatarii se gândesc cu groaza la perioada ploioasa si la precipitatiile din timpul iernii. Mai mult, le este teama de faptul ca acoperisul se va prabusi, iar ei vor pieri sub darâmaturi, ca niste sobolani.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    6 COMENTARII

    1. Am si eu aceasi problema.Ploua in living la vila , vreau sa stiu când vine primăria sau CJ -ul sa repare.Sau guvernu ,si de ce nu UE.Apropo sa-mi dea un tel înainte sa fiu acasă ca uu joc table in parc

    2. Daca stau numai veterani in blocurile alea cum drecu.Stau la 4 si mi-am acoperit singur.voi 20 nu puteti sa faceti? asteptati numai pe degeaba ca pe vremea lu ceasca.comunistilor.Ca era mai bine cu el…ducetiva dupa el ma lasati tineretul sa ia locul…siasa suntetti 3 pensionari pe cap de muncitor.

    3. mai doamna …stii ceva? cand ploua..rogu-te …deschide si robinetii ca sa ajunga apa pana jos…asa poate s-oimpacienta si tineretu’ de dedesubt!

    LĂSAȚI UN MESAJ