28 martie 2024
Actualitate"Cartea de salvare la bord", foarte utila in caz de accident rutier

“Cartea de salvare la bord”, foarte utila in caz de accident rutier

– aceasta cuprinde schema autoturismului si ii poate ajuta pe pompierii de la Descarcerare sa intervina mai rapid pentru salvarea victimelor – desi utila, cartea de salvare este doar o recomandare si nu obligatorie

O simpla foaie de hârtie poate face diferenta dintre viata si moarte pentru soferii sau pasagerii autoturismelor implicate in accidente rutiere grave. Este vorba despre “Cartea de salvare la Bord” care este de fapt o radiografie a masinii, extrem de utila pentru pompierii de la Descarcerare in caz de interventie.

Salvatorii pot afla astfel unde este pozitionata bateria, care sunt stâlpii de rezistenta, unde sunt airbagurile si alte compotente care le-ar ingreuna misiunea, dar si care sunt punctele adecvate pentru taiere. Uniunea Europeana recomanda tuturor soferilor sa descarce de pe internet cartea ce corespunde modelului de autoturism pe care-l detin, sa o tipareasca color pe o hârtie A4, sa o impatureasca si sa o pastreze in parasolarul masinii din partea soferului.



Legea ii obliga pe toti producatorii de automobile sa publice cartile pe site-urile lor pentru a fi descarcate de clienti, dar foarte simplu pot fi descarcate si de pe site-ul Automobil Club Român (ACR), initiatorul proiectului. Trebuie insa specificat ca pentru masinile mai vechi nu prea exista astfel de carti. Si pentru ca salvatorii sa stie ca in autoturism pot gasi cartea de salvare, soferii trebuie sa lipeasca pe parbriz un abtibild ce este oferit gratuit de ACR.

„In cazul unui accident rutier cu persoane incarcerate, orice informatie inseamna secunde câstigate in lupta contracronometru si inseamna salvarea unei vieti. O astfel de carte aflata la bordul unei masini este pentru salvatori o reconfirmare a faptului ca pasii pe care-i urmeaza fac bine in salvarea vietii si chiar a echipajului de interventie pentru ca daca taie intr-un punct nevralgic se poate deschide un airbag. Pacat ca este doar o recomandare, insa ar trebui sa se tina cont de ea pentru ca ideea este buna.”
cpt. Andrei Grecu, ofiter de relatii publice la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau

Pompierii bacauani cred ca in fiecare autoturism ar trebuie sa se gaseasca doua astfel de carti. Una in parasolarul soferului, asa cum s-a recomandat, dar ar mai putea fi una si in partea din spate, pentru ca de cele mai multe ori partea frontala a masinii este cea mai afectata in urma impactului. Frecvent, salvatorii bacauani de la Descarcerare participa la exercitii practice de interventie si salvare persoane din accidente rutiere tocmai pentru a face schimb de informatii si a sti cum sa actioneze in functie de fiecare model de autoturism in parte.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri