20 aprilie 2024
ActualitateCarl Bildt avertizează în legătură cu riscul unei "balcanizări a Insulelor Britanice"

Carl Bildt avertizează în legătură cu riscul unei “balcanizări a Insulelor Britanice”

Ministrul suedez de externe Carl Bildt a avertizat marți, într-un interviu pentru Financial Times, că independența Scoției ar putea conduce la ”balcanizarea Insulelor Britanice” și ar avea consecințe semnificative pentru restul Europei.

Bildt a declarat că în cazul în care Scoția va vota pe 18 septembrie pentru independența sa, atunci vor avea loc ”reacții în lanț neprevăzute” atât în Europa continentală, cât și în restul Marii Britanii.

“Cred că vor fi implicații mult mai profunde decât cred oamenii. Balcanizarea Insulelor Britanice nu este ceva ce așteptăm cu nerăbdare. Vor apărea o mulțime de întrebări, în primul rând în Scoția, dar și în restul Marii Britanii. Care sunt implicațiile pentru chestiunea irlandeză? Ce se va întâmpla în Ulster?”, a spus Carl Bildt, care în perioada 1999-2001 a fost emisar special al ONU în Balcani.



Comentariile șefului diplomației suedeze survin după declarații recente ale Lordului George Robertson, fost secretar general al NATO, care în luna aprilie a subliniat că un vot pozitiv la referendumul din septembrie privind independența Scoției ar reprezenta un ‘cataclism în termeni geopolitici” și ar putea conduce la o ‘balcanizare’ în Europa.

“Votul este un lucru. Dar atunci va exista o perioadă dureroasă și va trebui să vedem cum va afecta aceasta relația cu restul Uniunii Europene. Presupun că va trebui să aibă loc o renegociere a voturilor”, a spus el.

Suedia este unul dintre aliații cei mai apropiați din Europa ai Marii Britanii și guvernul său de centru-dreapta, condus de premierul Fredrik Reinfeldt, are o relație strânsă cu conservatorii britanici conduși de David Cameron.

Carl Bildt, unul dintre cei mai respectați și influenți miniștri de externe din Uniunea Europeană, a avertizat, de asemenea, în legătură cu pericolul ca Marea Britanie să părăsească Marea Britanie, în urma unui referendum care, potrivit lui David Cameron, va avea loc până în 2017. ‘Dacă am pierde Marea Britanie ar fi un mare pas înapoi. UE ar pierde un element semnificativ al prezenței sale globale și ar fi un dezastru și mai mare pentru Marea Britanie”, a încheiat șeful diplomației suedeze.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri