România reproseaza Rusiei sprijinul acordat rebelilor din estul Ucrainei, insa, nu are curajul sa bata obrazul Ungariei care acorda, fara scrupule, sprijin etnicilor maghiari pro-autonomie din asa-zisul Tinut Secuiesc. Vorbim despre probleme similare, tratate diferit.
Evident, retorica româneasca impotriva Rusiei este dirijata de SUA. Nu e o noutate; dupa 1945, pâna când s-a suparat Dej, politica externa româneasca era decisa de URSS, iar intre 1940 – 1944, de catre Germania.
De fiecare data, cei care trasau directivele erau numiti cu emfaza „aliatI” de catre liderii români, desi atât sovieticii, cât si germanii ne priveau mai degraba ca pe niste tolerati. Revenind la problema, situatia este cât se poate de ipocrita.
Pentru ca, pe de o parte, dupa cum spuneam, România nu are curajul sa puna piciorul in prag si sa ceara Ungariei sa inceteze alimentarea curentului autonomist radical, iar, pe de alta parte, cere acest lucru Rusiei. Situatia este si mai delicata, deoarece România a facut acelasi lucru in anii ’90, când a alimentat cu arme Republica Moldova care se razboia cu separatistii nistreni.
Ca in pilda biblica, e mai bine sa arunce piatra cel care se stie fara de pacat; ori, retorica diplomatiei noastre, in cazul de fata, ar trebui sa se mai linisteasca: si noi am facut acelasi lucru pe care se presupune ca-l fac rusii acum.
Cât despre relatia noastra cu americanii, este interesant ca SUA inca nu au ambasador la Bucuresti, dar, ocazional, politicienii români sunt convocati la sediul Ambasadei americane, sa discute cu câte un adjunct. Sau sa primeasca ordine?
Istoria se repeta deranjant si nu reusim sa invatam nimic din experientele trecute. Ne-am aruncat orbeste in Al Doilea Razboi Mondial, presati de „aliatii” germani, care ne-au promis ca ne vor dota cu armament performant.
Sute de mii de români au murit la Stalingrad sau la Cotul Donului, pentru ca nu erau inarmati corespunzator ori pentru ca „aliatii” germani i-au lasat in urma, in timp ce ei „se retrageau strategic”.
Astazi, ne avântam, din nou, orbeste intr-un conflict pentru care suntem total nepregatiti, iar „aliatii” americani ne-au si anuntat ca nu vom vedea nimic de la ei; trebuie sa strângem cureaua si sa ne inarmam pe banii nostri.
