Carasii de la Gaiceana

4


Inca o optiune, daca vrei sa pleci dimineata din Bacau, cu dorinta de a te relaxa la o partida de pescuit, cautând locuri unde se prinde si peste. Lacul de la Gaiceana este o alta locatie cu potential din judet.

A intrat in circuitul piscicol in ‘82. Se alimenteaza cu apa curata a pârâului care vine din Glavanesti si se intinde pe o suprafata de douazeci si patru de hectare. Plecatul la primul cântat al cocosilor are farmecul lui… doar pentru pescarii cu microbul in sânge. Drumul este bun, distanta – la jumatate cât cea pâna la iazul de la Fichitesti, cincizeci de kilometri. Ruta este simpla: Bacau – Serbanesti – Buhoci – Bibiresti.

Apoi stânga (pe lânga mânastire) spre Parincea, prin centrul comunei, urmând drumul asfaltat, DJ252. Atentie! Dupa Nanesti – Vladnic, inainte de a intra in satul Petresti, drumul asfaltat se bifurca. Trebuie facut la stânga spre satul Soci, directia Gaiceana. Se intâmpla ca dimineata, pe intuneric, multi pescari sa nu dea importanta intersectiei, continuând sa mearga pe directia Pâncesti – Racaciuni.

Pâna se dumiresc… fac multi kilometri inapoi. Traseul, din acest punct, este preferabil pentru intoarcere. Pe lumina iti incarci si bateriile. Urcatul serpentinelor iti da senzatia de plutire in spatiu, padurea si pajistile iti clatesc ochii – cu nuantele de verde crud. Galbenul terenurilor cultivate cu rapita te duce cu gândul la mierea de albine…

Gârla… de pescari

Am ajuns pe balta când soarele era la doua degete pe deal. Trecuse putin de ora sapte. Intrarea pe dig este interzisa pentru masini, asa ca am ocolit vreo doi kilometri, pe la coada lacului, pe un drum de tara, pentru a ajunge pe malul drept. M-am bucurat de soare facând fotografii. Doar ca nu mai aveam sansa de a gasi vreun petec de apa liber, unde sa arunc lanseta. Este sfârsit de saptamâna. „Pescari… gârla”. Nu stiu cine a scornit expresia de i s-a dus vorba, si nici de unde vine, dar pe mal, uitându-ma lung, am avut senzatia ca i-am gasit sensul.

 Carasii de la Gaiceana

Loc ar mai fi fost. Dar acel spatiu, asa-zis regulamentar si necesar, pe care fiecare pescar, prin virtutea sportivitatii si taxei de cincizeci de lei platite, ar trebui sa-l aiba, nu putea fi utilizat. Un pescar matinal, cu mult prea multe lansete, crease un paienjenis de strune si in stânga si in dreapta. Spre oprobiul celor din jur, nu a vrut sa lase si altora sansa sa pescuiasca, sa le scoata si sa le arunce doar in directia lui. M-am indreptat spre coada iazului, singurul loc unde nu era interzis dar nici ocupat.

Latura din nord este protejata, loc de bataie a pestelui pentru depus icrele. Asa ca mi-am incercat norocul la caras, printr-o „fereastra”, din lanul de trestie si stuf, unde de regula se da la rapitor. Usor de prins dar greu de scos. Radacinile plantelor isi fac din plin datoria, dând iama in cârlige.

Puii de crap intra si sunt eliberati. Carasul este dolofan, plin de icre. Se aduna in juvelnic. Având ocupatie, nici nu mi-am dat seama ca s-a facut de amiaza. Administratorul iazului – toti il stiu de Nea Nicu (Nicusor Mihalachi, nascut la o zvarlitura de borna, in satul Popesti) a trecut sa vada cum merge traba. L-am rugat sa stam putin de vorba despre iaz. Mai avea niste drumuri de facut dar a promis ca revine.

Noi tovarasi

Lânga stuf opreste o masina. O tânara la volan si trei domni. Coboara sa testeze zona. Oamenii buni incap, asa ca ii invit sa impartim locul. Isi descarca sculele. Dupa ce se cinstesc, la un pahar cu vin, se rasfira mânuind unditele prin stuf. Cum stam aproape unii de altii, discutia se leaga repede. Mai trag si eu cu urechea. Pe cel mai in vârsta, Viorel Artenie, il stiam din vedere.

Mi-a facut placere sa fac cunostinta si cu Onisim Borta si Gica Cobuz, care, dupa echipamentul din dotare, se vedea ca nu sunt pentru prima data la pescuit. „Am venit de la Bacau pentru ca am auzit ca aici se prinde peste, dar sa ne si simtim bine. Ajungeam mai devreme, dar soferita noastra, Andreea Matei, a lucrat azi. Saptamâna trecuta am fost la Puiesti. N-a fost cine stie ce. Caraselul mai mic decât palma… dar te tinea ocupat. Tot aveai impresia ca vine ala mare si ca asta mic ii manânca de sub bot. Da’ na ! Pescarul se hraneste cu vise. Si cu speranta…

 Carasii de la Gaiceana

Acuma a dat soarele, vremea e inca rece. Aicea carasul vine la apa mica… Da’ parca tot m-as duce la placi, pe dig, sa dau la ceva mai mare.” Lucru care se si intâmpla, dupa o ora in care nu s-a prins nimic. Viorel isi strânge ustensilele. Este pescar de peste treizeci de ani. Un unditar consecvent si perseverent, care foloseste ca momeala in cârlig traditionala mamaliga, preparata dupa o reteta tinuta secreta. Ei pleaca spre dig. Ramân pe pozitie. O boare de vânt stârneste apa in valuri mici, numai bune de leganat pluta. A inceput iar sa traga. Malul se anima si pescarii uita de plaja. Intra caras, crapi mai marisori, dar si salau.

Peste pe pâine

Nea Nicu a revenit cum a promis. Si nu cu mâna goala. Mi-a adus o pâine, made in Gaiceana, careia i s-a dus buhul de buna ce e. „Lacul are peste. Sunt pescari care vin in fiecare saptamâna. Degeaba nu vin. Sa vezi cum misca acusi, când apune soarele. Mai trebuie facute si acte de caritate. Eu nu le dau de mâncare. Are cine. Si tu?… Câta nada ai aruncat azi? Dar ai prins! Nu ?!”

Zâmbeste larg. Nu se dezminte. Nea Nicu are umorul lui, fin, punctual. „Mai vine câte unul cu mai multe undite. Daca nu se cearta cu vecinii… ma fac ca nu-l vad. Am impus regula de patru lansete si o varga, cinci in total. Daca are mai multe… prinde mai putin. Se incurca si nu are timp pentru toate. Parerea mea, ca sa pleci de aici cu peste acasa, sunt suficiente doua lansete si o varga. Si pescarii care sunt meseriasi si se respecta, care dau inapoi in iaz crapul mic, stiu asta.”

Taxa de intrare pe drum, la intrarea spre lac, de o suta de lei, nu are nicio legatura cu cea perceputa pentru pescuit. Este impusa de primarie pentru camioanele de mare tonaj, care tranziteaza drumul comunal de pe malul stâng. „ Aici se poate plati si pentru o jumatate de zi. Daca mai vrea si ii place, vede ca prinde, plateste diferenta. Cantitatea de peste prins, pe care poate sa o ia acasa pescarul, este nelimitata. Cu exceptia puietului de crap si de cten (cosas), sub un kilogram, care se elibereaza.

Este permis si pescuitul la rapitor – somn, salau – la blinker, vobler, twister.” Pescarii care vor sa stea peste noapte, pot negocia conditiile si locurile pentru pescuit. Pot face gratar in locul special amenajat. Pentru inoptat, daca sunt cu familia si au copii, sunt posibilitati de cazare, dar nu la un standard prea pretentios. Si… rugamintea, ca pescarii sa nu uite de acel dram de bun-simt, referitor la protejarea mediului. La plecare opresc sa vad ce a facut echipa lui Viorel. Soarele da spre apus si vor sa mai stea. Au schimbat iarasi locul.

Nu am insistat sa ma uit la ce aveau in juvelnic. Mi-a placut ca toti erau veseli si relaxati. De fapt acesta era si scopul pentru care au venit. Si daca tot a venit vorba de veselie, ii urez domnului Nicusor Mihalachi, care implineste pe douazeci si sase mai, saizeci si patru de ani, multa sanatate si o petrecere pe cinste, pe malul lacului, cu cât mai multi pescari… imbracati la costum.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ