SCM Bacau si-a premiat, ieri, laureatii acestui inceput de vara

Se anunta o vara rodnica pentru SCM Bacau. Una aurie; in ton cu medaliile cucerite. „Sper sa o tinem tot asa. Mai mult decât numarul de medalii, ma bucura valoarea certa a sportivilor nostri”, a marturisit directorul SCM Bacau, Relu Auras, care a premiat, ieri, laureatii ultimelor saptamâni.

Incepând cu saritorii in apa Mara Aiacoboae, Alin Rontu si Cosmin Hongu (prezenti, alaturi de antrenorii lor, Mihaela Neagu si Adrian Gavriliu), continuând cu atleta Georgiana Anitei si inotatorii Edeea Ionascu si Daniel Martin (ultimii doi, insotiti de antrenorul Iulian Matei) si incheiind cu halterofilul Eusebiu Emandiei, elevul lui Ion Calin.

S-au inregistrat si absenti: luptatorii Antonio Botez, Izabela Rotaru si Georgiana Antuca si antrenorul lor, Victor Donciu, atleta Anca Burca si laureatii de la Nationalele de Navomodele: Andreea Chescu, Petrea Zaharioaia, Delia Zaharioaia si Alin Cojocaru.

„Sectiile consacrate confirma, iar , cum ar fi halterele, scot din nou capul in lume. Iata ca, desi bugetul nostru in 2014 este unul redus- doar patru miliarde de lei vechi- mentinem acelasi ritm in ceea ce priveste rezultatele”, a spus Relu Auras, care nu s-a sfiit sa indrepte un deget acuzator la adresa conducerii Bazinului de Inot: „Stiu ca, fiind un club deopartamental, nu putem primi bani de la Primarie si Consiliul Local.

Am putea beneficia, in schimb, de un altfel de sprijin. Având in vedere ca suntem un club de performanta, cu rezultatele cunoscute, chiria noastra la Bazinul de Inot ar trebui sa fie una modica. Din pacate, insa, am ajuns sa fim facturati cu 33, respectiv 31 de milioane in lunile februarie si martie. Nu e posibil asa ceva, in conditiile in care, inotul are ca buget, pe intregul an, doar 150 de milioane.

Voi face o sesizare scrisa catre domnul primar pentru a se rezolva aceasta situatie”. Antrenorul Adrian Gavriliu l-a completat pe Auras: „La Bazin e un management defectuos. Acolo se pot face bani din altceva, nu din performanta”. Revenind la performanta, de notat si discursul …performerului ultimei editii a Nationalelor de inot, Daniel Martin, autorul a opt titluri si a cinci recorduri!

Pe lânga sprijinul de care se bucura din partea SCM Bacau si a antrenorului sau, Iulian Matei, campionul a tinut sa mentioneze si aportul tatalui sau: „Are grija cu strictete de programul meu, inclusiv in ceea ce priveste ora de culcare: 8.30 seara”.

Cine se culca si mai les cine se scoala devreme, ajunge departe. O dovedeste, din plin, SCM Bacau, care, incepând de sâmbata, are in portofoliu un nou titlu remarcabil: cel de vice-campioncontinental de juniori la lupte greco-romane, cucerite de Alexandru Botez, la Europenele din Polonia. E o vara bogata pentru clubul fanion al Bacaului!


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. FELICITARI ! Un club de traditie care si-a crescut sportivii si a facut performanta mereu.\Spre deosebire de fratele sau CSM care a cumparat sportivi afirmati, s-a laudat cu ei si a luat gramada de bani ( vorba unui personaj in voga) de la Primarie.

LĂSAȚI UN MESAJ