Caldura muzicii

Violoncelista Vashti Hunter, acompaniata de pianistul italian Maurizio Barboro, a sustinut luni un recital extraordinar cu lucrari de Beethoven, Schubert si Sostakovici, la Sala „Ateneu”. De 65 de ani, de când se desfasoara Concursul International de violoncel, „Primavara pragheza”, în 2012, Vashti este prima violoncelista britanica câstigatoare.

Ea obtine premiul III si titlul de laureat cu Concertul de A. Dvorak, dirijor Koji Kawamoto, cu Pilsen Philharmonic Orchestra în Sala Dvorak, Rudolfnium, Praga. Avem bucuria de o asculta cu celebrul Concert de Dvorak, în aceasta seara, sub bagheta dirijorului Andrei Gocan. Acesta a studiat vioara si dirijatul, cu Colin Metters la Academia Regala de Muzica din Londra. Dirijeaza în tara, în Germania si Franta, fiind considerat un “remarcabil talent”. Orchestra va interpreta doua lucrari de Edward Elgar: Introducere si Allegro (Cvartet Consonante) si Variatiunile Enigma.

Vineri, la Sala „Ateneu”, orchestra va fi dirijata de Wolfgang Harrer (Germania). Discipol al legendarilor Hans Swarovski si Otmar Suitner, Harrer abordeaza un repertoriu vast, fiind vienez, dirijeaza pretutindeni muzica familiei Strauss. Din 2009 a fondat orchestra Austrian-Turkmen Symphony „Galkynysh”.



La noi, va dirija Simfonia a IV-a de Robert Schumann si o va acompania pe tânara solista italianca, Francesca Bonaita, în paginile Concertului pentru vioara si orchestra de P.I. Ceaikovski.
Soarele ne lipseste în aceste zile de toamna, dar nu si caldura muzicii.

Ozana Kalmuski Zarea

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"