După „Matei al inocenței și al mirărilor” (2014), „Povestea adevărată a străbunicilor Safta Iurașcu-Dumitrache Velisar” (2015), și „Turnul lui Joyce” (2016), Mariana Velisar-Codrescu mai adaugă un interesant capitol la saga sa de familie care se revarsă generos și peste alte tărâmuri: „Meandre ale tranzițiilor românești” ( Editura Rovimed Publishers, 2017, Bacău), cu subtitlul „Confesiunea unei profesoare”.
În prefața lucrării, Ion Dinvale notează: „…e vorba de sfârșitele noastre tranziții: de la domnii pământeni, la cei fanarioți; de la ciocoii vechi, la ciocoii noi; de la suzeranitatea Porții, la protectoratul țarist; de la capitalismul incipient interbelic, la socialismul cu față inumană al lui I. V. Stalin; de la comunismul agonic, crepuscular, la capitalismul de «cumetrie» cum îl caracterizează, cu fatalitate-ai blândă și relaxată, Ion Iliescu” (Op. cit., pag. 5).
În „Meandre ale tranzițiilor românești”, scrie același prefațator, „e, fără îndoială, multă tristețe diseminată și disimulată (…) și-mi fac datoria să-i avertizez pe cei delicați și fragili că pot fi afectați emoțional” (Ibidem, pag. 8). Dincolo de universul intim al familiei, de cel al istoricului „Ferdinand I”, colegiu la care a fost profesoară, discursul autoarei zămislește și alte accente axiologice pentru înțelege tragedia meandrelor tranzițiilor noastre. Iată portretele a două lumi care par desprinse din galaxii spirituale opuse:
„Ne-a uimit întâlnirea cu regina Angliei, plimbarea prin Londra, ținuta celor două grupuri: ai noștri – Ileana și Nicolae – țepeni, inexpresivi în caleașca de aur, convinși că merită din plin atenția celor din Palatul străvechi – ființe aristocratice, cu expresia lor plăcută, privirea calmă, farmecul fețelor și al gesturilor, căldura vorbelor izvorâtă din civilizație și cultură”. (Ibidem, pag. 12). Și un alt portret; acela al unei lumi… compatibile cu a noastră, Coreea de Nord: „Mii de oameni așezați țepeni și cu mult respect în fața conducătorilor;(…) toți tăcuți, triști, cu o supunere mecanică aproape totală”.( Ibidem, pag. 13). Unele dintre capitolele cărții – „Amintiri din comunismul muribund”, „Dureroasa trecere”, „Alte amintiri din «epoca de aur»“, „Anul răsturnării regimului”, „Alte drame postdecembriste”, „O întâmplare cu sfârșit tragic” – sugerează gândul că această carte este o călătorie prin infernul tranzițiilor noastre care cochetează cu eternitatea. Nu întâmplătoare este nici interogația (retorică…?) a autoarei:
„Oare s-a epuizat tranziția cu toate meandrele ei?” (Ibidem, pag. 160). În tabloul sumbru al acestor lumi din infernul supraviețuirii, Mariana Velisar-Codrescu picură cu măiestrie roua bucuriilor zămislite în universul familiei și prietenilor, ca într-un supraviețuitor cocon al unor mari minuni de care nu se poate atinge nimeni. Cu tușe inspirate, parcă, de Hieronymus Bosch, purtându-și penelul printr-un amestec fericit de ironie, sarcasm și umor, ne sunt amintite istorii care țin de destrămarea ființei morale. Iată-l pe „un șef de la miliție” aprovizionându-se de la „Carne”:
„Venea cu o haină lungă, ceva mai largă, din piele, și-și punea la brâu o curea de care atârna salamuri scumpe, pastramă, mușchi-file, de jur-împrejur, apoi încheia nasturii și portarul nu vedea nimic” (Ibidem, pag. 26). Și obolul primit („salam de Sibiu”, alte… rarități) de o profesoară universitară: „Jenată de darul primit, a aruncat pachetul în frigider, fără să se uite. Noi pusesem și două cărți valoroase (de Noica și P. Istrati), ca să nu se creadă că suntem «mari bogătași» (…) Vai, spunea Alexandru la telefon, marii autori ca Noica stau iar la închisoare, până ce doamna va avea timp să scoată sacoșa de la rece”. (Ibidem, pag. 24).
„Meandre ale tranzițiilor românești” este o carte plăsmuită din bucuriile familiei și profesiei, din toate tristețile unei lumi, „așa cum a fost ea”, din izbânzile unei supraviețuiri care, cu demnitate, a dat cu tifla absurdului lumii.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
