Cafenelele de la Arena Mall, inchise temporar de Protectia Consumatorilor

3

Cafenele din tot judetul au intrat din nou in vizorul comisarilor Protectiei Consumatorilor Bacau. Actiunea de control face parte dintr-o tematica stabilita la nivelul intregii tari si a avut ca scop verificarea modului in care patronii de cafenele si restaurante au inteles sa respecte legislatia privind fumatul in spatiile publice.

Astfel, pâna acum, au fost verificate 19 astfel de unitati din tot judetul, inclusiv din municipiul Bacau. In urma acestor controale, s-a constat ca patronii a mai mult de jumatate dintre unitatile verificate le permiteau clientilor sa fumeze in acele locuri, fara a respecta minimele reguli impuse de Legea Fumatului.

„La Arena Mall din Bacau, de exemplu, am constatat ca aproape niciunul dintre cei verificati conform tematicii nu respecta obligatiile prevazute de lege privind fumatul in spatiile publice. Si asta desi, de mai bine de un an, i-am tot avertizat sa intre in legalitate. Prin urmare, am fost nevoiti sa le suspendam activitatea pâna la remedierea deficientelor. In plus, au fost sanctionati cu amenda contraventionala”, a declarat Alin Nastasa, comisar sef adjunct la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Bacau.

Aceleasi masuri au fost luate in cazul tuturor celor verificati in tot judetul si gasiti in neregula pe aceasta tematica. „Legea 349/2002, actualizata in 2009, e clara: in spatiile de tranzit sau de acces, fumatul este interzis. Iar, in spatiile publice inchise mai mici de 100 metri patrati destinate clientilor, proprietarul sau administratorul poate sa permita fumatul, insa, cu conditia sa afiseze avertismentul „In aceasta unitate fumatul este permis»”, a precizat Alin Nastasa.

Potrivit aceluiasI normativ, in spatiile mai mari de 100 metri patrati destinate clientilor, daca se permite fumatul, proprietarii au obligatia sa amenajeze un loc special pentru fumatori (nu mai mult de 50% din suprafata totala) care sa nu comunice deschis cu spatiul pentru nefumatori.

Aceste spatii destinate fumatorilor trebuie sa fie dotate obligatoriu cu sisteme de ventilatie functionale care sa asigure eliminarea fumului de tutun, cu extinctoare si scrumiere si sa fie marcate la loc vizibil cu unul dintre urmatoarele indicatoare „Spatiu pentru fumat”, „Loc pentru fumat” sau „Incapere in care este permis fumatul”.

In caz contrar, amenzile sunt cuprinse intre 250 si 1.000 lei, iar ca masura complementara sanctiunii, se suspenda activitatea operatorului economic in respectiva locatie pâna la remedierea deficientelor constatate. Controalele pe aceasta tematica ale Protectiei Consumatorilor vor continua si in perioada urmatoare, astfel incât daca proprietarii de cafenele sau restaurante vor fi gasiti in neregula risca sa le fie inchise definitiv afacerile.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

3 COMENTARII

  1. Occidentul de mult a interzis fumatul in spatii inchise, doar locuri special amenajate cu ventilatie dedicata pt a degaja fumul sau afara. Iar mai nou si afara daca fumezi spre exemplu la un restaurant trebuie sa-ti arunci chistocul in scrumiere special amenajate. Am vazut in UK un fumator care si-a aruncat chistocul pe jos intr-o piata a venit un politist imbracat in civil si ia dat o amenda de 150 de lire. Englezul si-a cerut scuze pt gest si-a luat chitanta si cred ca sa si invatat minte.

LĂSAȚI UN MESAJ