Cadouri de la politistii bacauani

    20-dec-1Un om care dăruiește din toată inima primește în schimb o bucurie de nedescris. Asta au simțit astăzi polițiștii, care au fost prezenți la întâlnirea cu micuții aflați la Așezământul social –filantropic „Sfântul Dimitrie”- Narcisa din municipiul Bacău.

    Colindele au răsunat astăzi în Așezământul social –filantropic „Sfântul Dimitrie”, iar cei mici au primit de la polițiști daruri, materializate în bonuri de masă, astfel încât Sărbătoarea Crăciunului să le aducă bucurie și speranță.

    Cele 210 bonuri de masa oferite în dar au fost primite de polițiștii băcăuani în urma unei acțiuni de donare de sânge.



    Pentru ca gestul lor să fie unul complet polițiștii au hotărât să doneze aceste bonuri celor care au mare nevoie de ele.

    Pe lângă bonurile de masa polițiștii le-au oferit copiilor ornamente pentru brad și baloane în formă de inimă.

    În apropierea sărbătorii Nașterii Domnului gandurile nostre se îndreaptă spre cei care au nevoie de ajutorul semenilor și ne transformăm, impresionați de problemele unor membri ai comunității, în ajutoarele lui Moș Crăciun.

    Cei patru polițiști din comuna Răchitoasa s-au transformat pentru câteva clipe în ajutoarele lui Moș Crăciun și au făcut o vizită unei familii cu șase copii din comună.

    Din fonduri proprii, polițiștii din Răchitoasa au dăruit familiei alimente de strictă necesitate, fructe și dulciuri, spre bucuria celor mici.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"