C.T.C “N.V. Karpen” si-a desemnat castigatoarea Balului Bobocilor 2015

0


In mijlocul crizei declansata de efectul „Colectiv”, situatie in care mai multe licee bacauane si-au amânat spectacolele destinate bobocilor, C.T.C. „N.V. Karpen” a reusit sa organizeze balul, acesta fiind inclus intr-un proiect mai amplu care a beneficiat de sustinere financiara de la Consiliul Judetean Bacau, prin Legea 350. Astfel, evenimentul s-a consumat joi, 12 noiembrie, la Teatrul de Vara „Radu Beligan”, unde timp de trei ceasuri, cele câteva sute de elevi ai colegiului s-au bucurat de un spectacol interesant. In primul rând, lupta pentru titlul de Miss Boboc 2015 a fost purtata pe scena de 12 eleve de clasa a IX-a, care s-au intrecut in mai multe probe. In urma deliberarii juriului, concurenta cu numarul 4, Madalina Patrântas de la clasa a IX-a D, a fost incoronata „Miss Boboc Karpen 2015”.

„Sunt foarte fericita si chiar nu ma asteptam sa câstig pentru ca erau fete mult mai bune decât mine, in sensul ca erau mai descurcarete in acest domeniu. Nu a fost greu. Chiar am fost foarte relaxata. Acest premiu inseamna mult pentru ca in primul rând imi da incredere in mine si in acelasi timp ma obliga sa lupt mai departe. Vreau sa le felicit pe toate fetele care au fost in aceasta seara si le doresc succes pe mai departe”, a declarat imediat dupa spectacol, proaspata Miss Boboc „Karpen”, Madalina Patrântas.

 C.T.C “N.V. Karpen” si a desemnat castigatoarea Balului Bobocilor 2015

Pentru ca in paralel la „Karpen” s-a desfasurat Simpozionul „Karpestet Kultura” la care au participat elevi si cadre didactice din mai multe orase din tara si din Republica Moldova, din juriul de la Miss Boboc au facut parte si Ana Melnic, director educativ la colegiul „Mondostudart” din Chisinau dar si Mariana Radoi de la Colegiul UCKOM „Spiru Haret” din Bucuresti. Si la acest spectacol de miss dansul a fost de baza, dar au fost si alte numere de muzica si teatru.

 C.T.C “N.V. Karpen” si a desemnat castigatoarea Balului Bobocilor 2015

Remarcabile au fost momentele pregatite de majoretele colegiului, câteva ansambluri de dansuri de muzica populara, dar si un moment de muzica…folk, oferit de un grup de eleve conduse de prof. Mugurel Noiman, un moment rupt parca din revista…„Cutezatorii”. In rest, dansuri din buric, dansuri tiganesti, dans modern si muzica rap.

 C.T.C “N.V. Karpen” si a desemnat castigatoarea Balului Bobocilor 2015

Un alt moment foarte atractiv a fost o prezentare de coafuri, care a fost practic o istorie a coafurilor si in care „modelele” au fost costumate conform perioadei din care facea parte coafura. In doar câteva cuvinte, Miss Boboc „Karpen” 2015 a fost un spectacol simplu, dar eficient, cu idei bune dar pe alocuri puse gresit in scena, si cel mai important, prezenta masiva a cadrelor didactice ale colegiului care au coordonat foarte bine elevii spectatori din sala, asigurând astfel disciplina in rândul acestora.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ