Li s-a spus in diferite feluri: persoane cu dizabilitati, persoane cu handicap, persoane cu nevoi speciale etc. In realitate, nici nu ar trebui sa constituie o categorie aparte pentru ca toti avem dizabilitati (unii mai multe, nu doar una) in sensul ca ne lipseste capacitatea sau abilitatea de a face anumite lucruri.
Nu toti oamenii sunt in stare sa se deplaseze pe o carare ingusta de munte sau pe o punte situata la inaltime, nu toti pot invata sa inoate sau sa mearga cu bicicleta, nu toti stiu cânta sau desena, desi nu pare deloc greu. Exemplele sunt de ordinul zecilor de mii. Problema apare atunci când dizabilitatea vizeaza capacitatea de a satisface una dintre nevoile fundamentale, cum ar fi aceea de a te deplasa sau de a te hrani.
E mai evidenta si mai greu de suportat. Aceasta e singura diferenta reala. Si e greu de suportat din cauza ca astfel de situatii sunt ignorate atunci când e construit mediul artificial: cladiri, strazi, trotuare, mijloace de transport, banci pentru scolari, scaune pentru operatori etc. Dizabilitatea e insotita de suferinta si din cauza ca serviciile medicale, terapeutice, nu exista in toate localitatile in care traiesc aceste persoane, adica la tara sau in orasele mici. De ce? Pentru ca cel mai important criteriu al societatii moderne este cantitatea. Câti locuitori au nevoie de acel serviciu?
Nu sunt multi, dar costa mult, deci nu e eligibil serviciul! Nu doar in România postdecembrista se pune problema efortului financiar si al numarului beneficiarilor, ci si in UE. Subliminal, ideea e aceeasi si la nivelul oficialilor, si al oamenilor obisnuiti: persoanele cu handicap sunt mai putine decât cele care nu au un handicap, prin urmare nevoile lor conteaza mai putin. Pâna când ei insisi nu se confrunta cu o boala care produce un handicap, decidentii nu devin receptivi la programele, proiectele sau investitiile destinate acestui „grup-tinta”.
Isi amintesc de nevoile si drepturile persoanelor cu handicap de ziua lor, care e o data pe an, de Paste, de Craciun sau atunci când sunt invitati la evenimente caritabile care le pot aduce un câstig de imagine. In restul zilelor, bunatatea, omenia, generozitatea nu sunt „eligibile”.
