20 aprilie 2024
ActualitateBuget optimist pentru anul 2017

Buget optimist pentru anul 2017

* bugetul de venituri și cheltuieli a primit votul pozitiv al consilierilor locali * se alocă bani pentru rezerva de apă, pentru consolidarea blocurilor cu bulină, pentru un nou stadion, Insula, Spitalul Municipal și multe altele * multe dintre obiective se opresc însă, anul acesta, la faza de proiect

Municipiul Bacău are, de la sfârșitul săptămânii trecute, buget de venituri, cheltuieli și investiții, ceea ce înseamnă că se poate munci la obiectivele aflate în derulare și la unele noi. Documentul a primit girul consilierilor locali, întruniți vineri în ședință, după discuții ce au durat mai mult de trei ore. Au luat cuvântul mai mulțI consilieri, care au formulat diverse amendamente, majoritatea aprobate. Singurul căruia nu i-au fost aprobate amendamentele a fost consilierul independent Cristian Ghingheș, ceea ce a iscat oarece tensiuni în interiorul opoziției, reprezentată în forul local de PNL, PSRO și consilierul amintit.

Acesta a solicitat mai multă transparență privind cheltuirea banilor publici și, prin urmare, adoptarea unui amendament privind publicarea pe pagina de internet a Primăriei a unei forme mai explicite a bugetului. De asemenea, a mai cerut publicarea execuției bugetare în privința obiectivelor de investiții, pe măsură ce acestea sunt puse în practică. Votul a fost însă negativ și din partea puterii și a opoziției, ceea ce l-a făcut pe consilierul independent să își acuze colegii de blat politic. Nici alte amendamente propuse de Ghingheș, care ar fi direcționat mai mulți bani spre activități pentru tineret, nu au primit votul Consiliului, astfel că, în final, votul acestuia pentru întregul proiect privind bugetul a fost de abținere.



Prin urmare, cu o lună întârziere față de data când ar fi trebui să existe deja buget (amânare datorată întârzierii aprobării bugetului de stat) se poate trece efectiv la lucru și vor fi abordate obiective mult-așteptate de băcăuani. Primarul Cosmin Necula a spus însă că anul acesta se vor aloca sume mari proiectării, pentru că orașul duce lipsă de proiecte ce ar putea fi prezentate Uniunii Europene, Guvernului sau unor organisme financiare de unde s-ar putea obține bani pentru investiții majore.

Penalități

Partea neplăcută a lucrurilor este că municipalitatea trebuie să returneze Uniunii Europene suma de 1,1 milioane de euro sub formă de corecții financiare, cuprinsă și aceasta în buget, din cauza întârzierii realizării unor proiecte. Veniturile proprii ale municipiului în acest sunt de 193.740.000 lei, în timp ce veniturile de la bugetul de stat se ridică la 149.544.320 lei. Adică, un total de cheltuială de peste 340 de milioane de lei.

Cheltuielile de întreținere și funcționare a municipalității se ridică la 74 de milioane de lei, iar datoria publică este de 28,64 milioane lei, ceea ce înseamnă un grad de îndatorare de 17,7%, în scădere față de anul trecut, când era de 19,5%. De asemenea, municipalitatea are de achitat 23,9 milioane lei pentru rambursarea unor credite, iar cheltuielile cu salariile sunt estimate la 47,57 milioane lei.

De menționat și faptul că s-au alocat 55 de milioane de lei pentru investiții, sumă comparabilă cu cea de anul trecut, din care însă Primăria nu a reușit atunci să cheltuiască nimic.

Ce se va face

Prin noul buget s-au alocat bani pentru proiectarea unui nou stadion, pentru proiectare la ceea ce mai este de făcut la Spitalul Municipal și Insula de Agrement, pentru execuția efectivă a 12 străzi, sistematizarea unor zone urbane, realizarea a trei creșe și grădinițe, a rezervei de apă a orașului, a unui centru pentru copii cu nevoi speciale, în colaborare cu Asociația Betania, a unor piste pentru bicicliști, rețele termice, proiecte pentru consolidarea blocurilor cu bulină roșie. De asemenea, s-au alocat bani pentru reabilitarea a patru săli de sport, la Colegiul „Ștefan cel Mare, Colegiul „N.V.Karpen”, Școala „Spiru Haret”, Școala „Mihail Sadoveanu”.

O prioritate în acest domeniu este consolidarea și modernizarea sălii de sport și ateliere a Liceului Sportiv, acum închisă. În planul bugetar mai figurează proiectare sau execuție pentru multe alte obiective. Printre acestea, Centrul pentru Tineret Bacău (în fostul Cinema „Orizont”), reabilitări la Spitalul TBC, investiții în rețelele termice și de apă, reabilitarea parcurilor Cancicov, Catedralei și Gherăiești, amenajarea de stații de autobuz cu mobilier urban, construirea unei noi parcări la Piața Centrală. Se dorește și realizarea unui dispecerat urban, adică un sistem de monitorizare video în tot orașul, care va ajuta la o rezolvare mai operativă a problemelor urbane. Proiectele sunt însă mult mai numeroase.

Contracte sistate

Primarul a spus că administrația pe care o conduce a reușit să facă economii importante prin renunțarea la o serie de contracte mai vechi. “Am stabilizat financiar orașul, închizând robinetele prin care se scurgeau banii publici în buzunarele clientelei de partid: am pus punct combinațiilor cu borduri și pavele, economisind 16 milioane lei, am încheiat-o cu fotbalul de partid și finanțarea asociației Sport Club (economii de peste 2 milioane lei), am scos „Cultele” de la finanțarea pe Legea 350 (unde erau prezente în mod nelegal), realizând economii de alte 4 milioane lei.

La asta se adaugă mai multe alocări bugetare rămase neexecutate din cauza conceperii defectuoase a bugetului la începutul lui 2016, de către fosta administrație (ex. 10 milioane lei alocați Spitalului Municipal, în condițiile în care șantierul a stat blocat ani de zile; peste 4 milioane lei alocare pentru consolidarea blocurilor cu risc seismic din centru – firmele ce activează la parterul imobilelor nu și-au dat acordul pentru proiect, iar sumele alocate nu au mai fost executate etc; aprox. 900.000 lei, sumă alocată pentru proiectul reabilitării Stadionului Municipal, proiect lăsat „în aer” de fosta administrație etc)”, a spus primarul Cosmin Necula.

Alte proiecte

Tot în ședința de vineri au fost aprobate și alte proiecte de hotărâri. Unul dintre acestea, promovat de viceprimarul Constantin Scripăț, se referă la interzicerea traficului pentru vehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone între Hotelul Moldova și Policlinica Veche. Tot viceprimarul Scripăț a decis preluarea bunurilor de retur ce fac obiectul contractului de gestionare a cimitirelor din oraș, până la încheierea unui nou contract cu firma Luvis, care are în grijă aceste cimitire. De asemenea, s-a decis reglementarea situației terenului pe care Asociația Habitat for Humanity construiește locuințe pentru nevoiași, în cartierul Izvoare. S-au stabilit și formalitățile pentru ca o serie de apartamente ANL să fie vândute celor care locuiesc acolo, s-au aprobat documente referitoare la rețeaua de rezervă de apă dintre Gherăiești/Mărgineni și stația de tratare de la Barați, la modernizarea străzii Aeroportului sau la Sala de sport a Liceului Sportiv.

“Excedentul înregistrat pe 2016 nu a fost o „pomană” sau un cadou făcut de fosta administrație; este rodul unor economii bugetare la sânge făcute după iunie, timp în care am încercat din răsputeri să punem ordine în dezordinea lăsată de fosta administrație”

primarul Cosmin Necula

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri