Bricolaje / Tribulatii amoroase si misoginie

0


La unul dintre jurnalele pe cale le-am rasfoit recent, si anume cel al sotiei faimosului filosof Nae Ionescu, cel mai mult m-a intrigat prefata semnata de Sorin Lavric. Si am vazut ca nu sunt singura care a gasit absolut deplasate niste consideratii misogine ale prefatatorului, la rubrica ei din „Formula AS”, unde recomanda carti spre lectura, Adriana Bittel, scriitoare cu un foarte fin simt al observatiei, cu un stil elegant, cu un bun gust literar, declarându-le „misogine, enervante, chiar prostesti”.

Aferim! Asadar, domnul Sorin Lavric (cu studii de medicina si de filosofie, traducator, eseist), care tine „Cronica ideilor” în România literara, îl glorifica pe Nae Ionescu si vorbeste despre Elena –Margareta Ionescu într-un fel mai mult decât condescendent, ca despre o femeie modesta, mama, gospodina, traind umil în umbra geniului. Or, doamna respectiva, nu era chiar o femeie comuna, dimpotriva, era una educata, culta, provenind dintr-o veche familie boiereasca, facuse studii de filologie, cânta destul de bine la pian, si avea o înfatisare mai mult decât agreabila.

Ghinionul ei a fost ca a avut un sot chipes si cu o minte sclipitoare, carismatic, seducator, o mare figura, cu un calibru intelectual de exceptie, profesor universitar si ideolog care-si hipnotiza auditoriul, tot asa cum le fascina prin saloanele mondene pe distinsele doamne din înalta societate. Doamne care mai si picau fulgerate de geniul lui si de amor, filosoful având câteva amante cu nume sonore, ca Maruca Cantacuzino, Cella Delavrancea, Lucia Popovici-Lupa. Era greu pentru Elena-Margareta Ionescu, femeie de interior, mama a doi baieti, cu obligatii casnice deloc usoare, sa tina piept unor asemenea rivale, asta nu-i greu de înteles. Si ea se tot plânge în paginile jurnalului ca Nae nu mai raspunde la iubirea ei, ramasa intacta, ca la începuturi, ca e neglijata, ca a devenit pentru el un fel de „animal domestic” (numai o femeie inteligenta si sensibila se poate autoironiza atât de amar), dar face asta fara a-si denigra rivalele, pentru ca „rafuiala” ei era cu el, nu cu ele. Cu el, care s-a purtat, totusi, cu multa barbatie si cu noblete fata de sotia înselata si fata de familie, nedivortând si continuând s-o întretina, pe ea, si pe cei doi baieti, pâna la moartea sa.

Pe toata aceasta istorie deloc surprinzatoare, în fond, Sorin Lavric produce niste filosofeme cinice la culme despre „rutul conjugal”, fidelitatea în casatorie, care nu e altceva decât „apanajul barbatilor comozi, carora fuga dupa fuste li se pare o corvoada stricându-le ritmul siestei”, despre absurdul situatiei în care o sotie se vrea tratata ca o amanta, în fine, despre nevoia de surpriza a barbatului, provocată de „nurii vâscosi ai amantelor tinere”, în fine, despre „atractia pe care intelectul unui barbat grizonat o exercita asupra psihicului femeiesc”.

Apoi, si mai si, vorbeste despre o „regula a consacrarii sexului frumos”, potrivit careia „femeile se califica prin creatorii pe care au apucat sa-i iubeasca, reputatia lor mutându-le pe o orbita cu bataie postuma”. Adicatelea, Maruca Cantacuzino si Cella Delavrancea ar fi ramas niste necunoscute oarecare daca n-ar fi stat lânga Nae. Ceea ce este o enormitate, desigur, pe care nici nu are rost sa o contrazic. Si cei care cunosc câte ceva despre personalitatea celor doua femei, amândoua de exceptie, cu o inteligenta superioara si cu talent, literar, muzical, pedagogic, stiu de ce. Ce sa mai spun despre faptul ca Sorin Lavric, recunoscând ca exista si femei „autocefale”, spune despre acestea ca sunt „fie un accident fericit, fie un caz patologic”. Ma rog, n-am mai citit de mult atâta revarsare de misoginie. Asa ca, rapid, am hotarât, autocefala cum sunt, adica gândind pe cont propriu, sa las deoparte prefata respectiva, fara nervi, însa, ba chiar râzând de ridicolul unor atare afirmatii.

Si, ca un facut, deschizând o alta carte, a lui George Balaita, dau peste urmatoarele rânduri: „Femeia se naste cu arta puterii si, de la început matura, ea stapâneste lumea, inclusiv a barbatilor”. Ei, ca sa vezi! De asta îmi place mie atât de mult Balaita, pe lânga marea lui arta de prozator original, creator de lumi, pentru ca vede adevarul lucrurilor, si-i spune pe nume. Desi acum, de când cu scandalul amantelor, cu primarele Othello de Iasi si cu o alta blonda deputata penelista, se vede clar ca povestea cu nurii aia vâscosi ai unor tinerele puse pe capatuiala, continua. Si ca unii barbati nu-s chiar atât de autocefali precum se cred, ei pierzându-si foarte usor capul.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ