Am o mare admiratie si simpatie pentru suveranul pontif (si asta fara nicio legatura cu religia), si nici nu este de mirare, din moment ce Papa Francisc are o extraordinara capacitate de a empatiza, transmitând multa caldura umana, întelegere si compasiune. E harisma întruchipata, si îmi place si ca este foarte popular, ca nu are nimic hieratic în comportament, ca are simplitate si naturalete. Nu e rigid, dimpotriva, e deschis pentru reforme, fiind conectat la viata, la realitatea mereu schimbatoare, privind mai departe, dincolo de dogma. Si îmi place si pentru ca e nonconformist si ca stârneste, prin luarile sale de pozitie, prin ideile novatoare, controverse, ca deranjează pe multi prin curajul de a spune unele lucruri, unele adevaruri tinute multa vreme sub tăcere. Ca ia atitudine în legatura cu problemele grave ale lumii contemporane, amintindu-le oamenilor ca au datoria si responsabilitatea de a salva ce mai este de salvat de pe aceasta planeta „ruinata”. Scrisoarea despre salvarea Planetei, nepublicata în întregime, dar din care au ajuns fragmente în presa, i-a calcat pe bataturi pe multi politicieni, care au declarat ritos ca Papa nu ar trebui sa se amestece în politica, domeniul lor, carevasazica. De parca politica e numai despre putere si despre lupta de a pune mâna pe ea, despre ideologii, care nici macar nu mai sunt clare, în timpurile noastre, amestecându-se intre ele. Sau despre combinatii, manevre, strategii, învârteli si jocuri de interese la scara mai mica sau mai mare. La care se pricep doar „animalele politice”. Nenorocirea este ca politicenii acestia, de moda noua, s-au departat de oameni, ca nu le mai reprezinta interesele. Pentru ca politica înseamna, de fapt, toate treburile noastre, toate nevoile de oameni care convietuiesc, sunt membrii unei comunitati, ai unui „polis”. În cetatea în care traim laolalta e nevoie de masuri concrete, practice, de solutii la diferitele chestiuni de interes comun. Politica nu se face doar în sfere înalte, ci se face cu oameni si pentru mai binele oamenilor. Din pacate, realitatea ne contrazice si vedem tot mai multi politicieni care au fata de oameni o atitudine sfidatoare, crezându-se coborâti cu hârzobul din cer, desi au fost alesi de oameni ca sa lucreze în beneficiul celor multi, a poporului, ca asta înseamna democratie. Or, ei lucreaza doar pentru binele lor personal, acordându-si o multime de privilegii, în totalul dispret al celor care i-au mandatat la alegeri. Si, trebuie sa o spun, am o mare antipatie pentru genul acesta de oportunisti de duzina, de parveniti. Astept demult o iesire din marea letargie nationala (acum si mai molesita de vipie), si o restartare în modul de a gândi si a face politica pe plaiurile mioritice. Vreau sa vad politici eficiente, sa le simt în nivelul meu de trai, sa vad cum colaboreaza între ei politicienii, fie de dreapta, de stânga, din formatiuni diferite, dar actionând spre binele tarii. As vrea ca între politicieni, între cei putini, dar adevarati (mai sunt si din acestia, pe ici, pe colo), care vor sa construiasca, sa existe un dialog cordial, scopul fiind binele public. Astept înca, mai am rabdare, sa vad aceste lucruri, desi stiu (de la Shakespeare citire) ca „asteptarea este radacina tuturor durerilor de inima”. Deocamdata, am o inima tare.
Carmen MIHALACHE
