29 martie 2024
CulturăBricolaje / Pentru a nu uita viata

Bricolaje / Pentru a nu uita viata

M-am tot gândit, printre picaturi, la întrebarea lansata de prietenul si colegul meu într-ale gazetariei, Ion Fercu, privitoare la motivatia scrisului: De ce scrieti? Ieri, de pilda, recitesc o fraza a lui Paul Valéry, care marturisea: Scriu din slabiciune. Altii, dimpotriva, scriu pentru ca le place puterea, gloria, si aceia sunt antipatici, aroganti, emfatici. La întrebarea respectiva, îmi place raspunsul printesei Martha Bibescu, personalitate feminina foarte controversata, adorata, admirata sau desfiintata pur si simplu de detractorii sai. Ei bine, superba doamna spunea ca scrie „pentru a nu uita viata”. Iar viata ei a fost una atât de plina si de interesanta, ca ar fi fost pacat sa nu o povesteasca în pagini de carte, în file de jurnal, de memorialistica. Printesa Bibescu a fost confidenta unor oameni faimosi (stia sa asculte, era inteligenta si sensibila, astfel ca i se potrivea aceasta postura) si „martora privilegiata a unor momente decisive din istorie”. Despre care simt nevoia sa stiu mai mult, si de aceea citesc, de la un timp încoace, mai mult carti de memorialistica, jurnale. Printesa face risipa de mult spirit de observatie în opera ei, fiind atenta la nuante, la cel mai mic amanunt, astfel ca portretele trasate de ea sunt extrem de vii. A cunoscut o groaza de lume, regi, diplomati, oameni politici, artisti, savanti, scriitori, personalitati de exceptie. Am recitit recent „La bal cu Marcel Proust”, cel despre care printesa spunea ca „s-a interpus ca o umbra crescânda între viata mea stearpa si mine”. Desigur, exagera, viata ei nu era deloc stearpa, dimpotriva. Si parca îl am în fata ochilor pe Proust, înfrigurat, venit la acel bal învesmântat într-o blana prea larga, „împrastiind frigul, cum un vrajitor împrastia o vraja… cu fata lui secata de sânge si barba neagra, ca un Crist armean în mormânt”. Izbitoare imagine! Când sunt foarte trista, parca-l vad pe Proust (unul dintre scriitorii mei preferati) ratacit într-o sala de bal, ca într-o gara, „în palton de calatorie si cu gulerul ridicat”. Anuntând parca ora de plecare, o plecare pentru totdeauna.
Ma atrag multe lucruri la personalitatea magnetica a Marthei Bibescu, si, desi nu sunt printesa, îi înteleg foarte bine firea aristocratica, taria de caracter, nobletea. Înteleg cât de mult a suferit când a fost silita sa plece din tara, când nu si-a mai putut vedea cele mai dragi locuri, cele ale copilariei sale, apoi Palatul Mogosoaia. Dar cu câta demnitate a îndurat cumplitele încercari si marea nedreptate. „Ma simt ciudat de detasata, libera si puternica, luându-mi adio de la tot ce am iubit pe acest pamânt amenintat: cele doua case, cele doua gradini ale mele, câmpiile si padurile mostenite de la tatal meu, care tinea la ele. Secretul celor care sunt legati de pamânt, ca noi, e ca mosiile noastre sunt în interiorul nostru. Chiar daca le pierdem, ele ne ramân. Am în inima balta mea, cu apele ei adormite, fagii si muntii mei nu ma vor parasi niciodata”.
Acesta e si secretul celor care au avut mari pasiuni, trairi intense, experiente unice. Ele ramân înlauntrul fiintei lor. Sporind omenescul din ei. În ceea ce ma priveste, niciodata nu m-am legat de lucruri, de bunuri materiale, doar trairile, sentimentele, daruirea au contat pentru mine. Toate au fost ca niste risipiri care m-au îmbogatit sufleteste. Si care, atunci când ajung sa fie puse pe hârtie, sunt tocmai pentru a nu uita viata. Cu tot ce a fost unic, irepetabil si ti-a apartinut numai tie. Si care, oricum, niciodata, nu-ti poate fi luat.
Carmen Mihalache

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri