29 martie 2024
CulturăBricolaje / O doamna de poveste

Bricolaje / O doamna de poveste

Pe la cincisprezece ani neîmpliniti, citeam pasionata foc unul dintre cele mai celebre romane erotice, interzis mult timp, autorul sau, H. D. Lawrence, fiind acuzat de imoralitate. Numele romanului era „Amantul doamnei Chatterlay”, pe care-l sorbeam pur si simplu, tinându-l camuflat în coperta unei carti de fizica. Obiect la care scârtâiam cam tare, neavând nicio aplicatie, în general, spre stiintele pozitive. Ma faceam ca învat, asadar, dar tata s-a aratat curios de grosimea acelui „manual” si l-a deschis. Dezastru, a dat chiar de o pagina cu o scena fierbinte de tot între lady Chattellay si padurar, urmarea fiind prima cearta serioasa pe care am avut-o cu tata (altele nici nu au mai fost), care si-a cam pierdut cumpatul, m-a mustruluit zdravan, mai ales ca l-am si înfruntat, în loc sa ma arat spasita, vinovata. De atunci ţin minte, chiar daca era tiparit cu litere mai mici, si numele traducatoarei, Antoaneta Ralian. Gratie careia apoi, ani si ani de zile, mai ales dupa 90′, m-am delectat cu câtiva autori de care m-am îndragostit iremediabil, unul dintre acestia fiind Lawrence Durrell, cu extraordinara, hipnotica sa proza din „Cvartetul Alexandriei”. Dar înainte au fost Henry James, Joyce, Virginia Woolf, J. D. Salinger, Saul Below, Iris Murdoch si, bineinteles, scandalosul Henry Miller. Mi-amintesc cum povestea ea însasi, amuzata, despre felul în care i se întâmpla sa roseasca traducând romanele lui Miller, în care erau cuvinte pe care nu le pronuntase niciodata. Cum cauta sinonime pentru numele organelor sexuale, echivalente în româna, cum facea investigatii, documentare pe teren, în Bucuresti, mergând sa-i întrebe pe baietii de cartier cuvinte din argoul sexual. Îmi imaginez cum se uitau smecherasii la distinsa si vârstnica doamna, ce-o fi fost în mintea lor. Dar stiind ca Antoaneta Ralian avea mult umor, cred ca lucrurile capatau o turnura simpatica. Am cunoscut-o, fugitiv, si chiar am schimbat câteva vorbe, acum vreo trei ani. Eram bucuroasa ca ma întâlnisem cu o colega de facultate, Denisa Comanescu, directoarea de la Humanitas, în sala Operei Române, unde urma sa fie prezentat un spectacol al lui Silviu Purcarete, din cadrul Festivalului National de Teatru. M-am îndreptat spre ea, sa stam putin de vorba, iar ea m-a prezentat unei doamne care statea asezata pe un scaun de pe hol, sprijinita într-un baston. Era Antoaneta Ralian, pe care o vedeam prima oara pe viu. Si i-am remarcat imediat cochetaria, felul în care era îmbracata, dar mai ales machiajul, fondul de ten, sprâncenele bine conturate, rujul foarte viu. Stiu ca, dupa ce am schimbat câteva amabilitati, i-am urat, pentru ca era spre sfârsitul anului, să fie sanatoasa si vesela, urarea preferata a lui Caragiale, care-mi place si mie cel mai mult. Mi-a raspuns ca vesela este, dar nu si sanatoasa. Asta nedepinzând de vrerea ei. Pentru ca doamna Ralian era uluitor de dinamica, de curioasa sa vada tot ce era interesant în Bucuresti. Am revazut-o si în alt an, la un eveniment cultural, se spijinea tot de bratul Denisei, care-i fusese discipola la Editura Univers, urmasa ei. I-am admirat, pe lânga marele ei talent de traducatoare, inteligenta ascutita, spiritul viu, luciditatea, umorul, franchetea, vitalitatea neobisnuita. Si imaginaţia jucausa, marea libertate interioara, faptul ca ura tot ce era dogmatic. Avea tot felul de fantezii livresti, delicioase, de pilda, undeva spune ca s-ar fi vazut fumând opium, îngropata în faldurie unui kimono. I-am citit, sedusa de toate aceste calitati, dialogurile cu Radu Parashivescu din volumul „Toamna Decanei” si „Amintirile unei nonagenare”, în care povesteste, cu un farmec indicibil, si cu o fermecatoare simplitate, directete, calătoriile si întâlnirile cu scriitorii ei”, cei pe care-i tradusese. Era foarte charismatica Antoaneta Ralian si plina de viata, la peste 90 de ani, din care a mai trait doar unul, pentru ca, saptamâna trecuta, s-a stins. Îi mângâi cu privirea cartile pe care le am în biblioteca, si-mi vin în minte multe dintre vorbele ei de duh, calde, întelepte. Am sa închei cu un pretios sfat pentru cei mai tineri, dat în felul ei direct, generos: „Nu uitati un lucru, tineri frumosi care dispretuiti batrânetea (nici ei nu-i placea, mai ales cea malitioasa, bârfitoare, n.m.). Ea vine implacabil. Vine si la voi. Primiti-o, daca puteti, cu calm. Fiti mai tari decât ea, rezistati-i, contracarati-o, cu o launtrica tinerete fara batrânete”. Minunata doamna, una de poveste, a detinut acest secret.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri