Ce mai înseamnă astăzi să te măriţi sau să te însori? Nu mare lucru, faţă de vremurile de altădată. Când familia era socotită celula de bază a societăţii, şi căsătoria un lucru foarte serios. Azi, mulţi cred că instituţia căsătoriei e desuetă şi aleg să trăiască în concubinaj sau mai nou spus, în uniune consensuală. S-a liberalizat şi noţiunea mariajului tradiţional, iar oamenii nu mai simt presiunea necesităţii de ”a-şi face un rost în viaţă”, legându-şi destinul de o altă persoană.

Divorţul a devenit ceva obişnuit, un fapt divers, şi nu mai e nicio problemă în a-l obţine când şi cum vrei. Dar, deşi în presa occidentală se vorbeşte mult despre declinul instituţiei despre care vorbim, se pare că, la noi, lucrurile stau încă bine. Adică românii ajung mai des la starea civilă pentru a spune „da” decât prin alte părţi ale lumii.

Potrivit unor sondaje, 8o% din populaţie consideră că această instituţie nu e deloc învechită, şi există destule anchete sociologice care ne spun clar: oamenii căsătoriţi au parte de mai multă fericire în viaţă faţă de celibatari. Buun! Numai că modelul pe care se bazează căsătoria la noi este în continuare unul de tip romantic, după cum constată domnii sociologi şi psihologi. Model în care dragostea e pusă pe primul plan, ea fiind cea care face sau desface totul. Dacă se iubesc, maică! – le auzi exclamând duios pe niscaiva candide mătuşici.

Cu dragostea nu-i de glumit, e adevărat, a spus-o Musset şi au repetat-o atâţia alţii. Doar că ea nu ţine, e cel mai fragil, instabil sentiment (copil pribeag, cum sună cunoscuta arie din Bizet). Pentru o căsătorie e nevoie de mult mai mult, ea fiind o construcţie pentru care trebuie să faci eforturi constante. Să renunţi la orgolii, să fii fidel, tolerant şi solidar cu partenerul, să-i fii alături, să-i acorzi încredere şi suport moral în clipe de cumpănă, să participi material pentru bunăstarea şi echilibrul familiei, etc. Eforturi în doi, însă, pentru că nu e onest ca numai unul să tragă la căruţa conjugală. Dacă tot s-au băgat în jug!

Cert este că nu e bine să privim căsătoria la modul ideal, şi că o atitudine lucidă e cea mai potrivită. Dar ce te faci atunci când bărbaţii, de par examplu, conservă nişte convingeri pur machiste, crezând că numai lor li se cuvin anumite drepturi, iar ţie, consoartă, îţi cer să fii înţelegătoare, răbdătoare, supusă, iertătoare la nesfârşit faţă de micile sau marile lor păcate. Deşi, păcătoşi suntem cu toţii. Ei, dar pentru o femeie, de cele mai multe ori, lucrurile stau altfel.

Căci iată ce scria Mihail Sebastian într-o cronică despre romanele lui Henriette Yvonne Stahl: „O femeie lucidă este un martor intolerabil pentru un bărbat, chiar atunci când îl iubeşte. Ridicolul, în formele cele mai imperceptibile, nu-i scapă. Sunt gesturi de vanitate virilă pe care nu le iartă, sunt mici semne de meschinărie pe care le identifică, sunt inocente sau grave terori pe care le suportă numai pentru plăcerea de a le observa”. Ehei, uneori, adică de cele mai multe dăţi, a fi tolerant într-o căsnicie înseamnă să ştii să închizi ochii când trebuie. Pentru că luciditatea (câtă luciditate, atâta dramă) te poate costa mult.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ