Am fost întrebată, cu prilejul unei anchete dintr-o revistă literară, ce relaţii am cu Internetul. N-am dat curs încă invitaţiei de a scrie ceva pe tema asta, dar m-am gândit puţin la întrebare şi acum creionez un posibil răspuns.
Cum eu sunt adepta convieţuirii paşnice, neplăcându-mi conflictele decât în teatru (doar acolo le apreciază cronicarul dramatic din mine) şi cu Internetul mă aflu într-o bună relaţie. Un controlată însă ferm, din partea mea. Adică mă folosesc de această unealtă extraordinară pentru informaţie, în primul rând, şi nu am nici o dependenţă de navigarea pe Net.
Asta pentru că detest orice formă de dependenţă. Evident, şi genul de informaţie e controlat şi verificat şi din alte surse, jurnalistul din mine procedând corect şi de astă dată. Am apoi un fel de igienă mentală, şi nu deschid calculatorul chiar zilnic, la sfârşit de săptămână dându-i şi lui liber. Că aşa sunt eu, generoasă, deloc egoistă, şi vreau ca toată lumea să se simtă bine. Sunt şi foarte sociabilă, vorbăreaţă, veselă, cel mai adesea, dar uite că nu sunt deloc tentată de reţelele de socializare, mă plictiseşte numai ideea de a fi pe undeva, pe acolo, on line.
Mie îmi plac chestiile live. Îmi place să ţin în mână cărţile şi revistele pe care le citesc, e ceva aproape senzual în relaţia stabilită cu ele. Le ţin în dezordine, pe vreo măsuţă, prin pat, pe lângă pat, pe fotolii, le iau şi le răsfoiesc sau mă afund în lectură, am şi un creion aproape, mai îmi notez câte ceva, reiau paragrafe, capitole, în fine, e ceva destul de intim în actul lecturii. Un ceremonial spiritual carevasăzică. Mă abandonez lui, plonjând, adeseori, în reverie. Excepţia o constituie cititul revistelor franţuzeşti pe Net, pentru că nu le găsesc în oraş.
Cumpăr câteva din Bucureşti, când ajung acolo, iar când plec în străinătate îmi fac niscaiva provizii. Nu mă pot lipsi de plăcerea de a avea câte un teanc de publicaţii diverse răspândite prin casă. Dar, să mă întorc la Internet. Ei bine, când mă apucă nostalgia, dau iama pe You Tube şi revăd concerte cu formaţiile şi cântăreţiii mei preferaţi. Şi sunt foarte mulţi, îi ascult în funcţie de starea mea pe Edith Piaf, Aznavour, Brel. Mi-o reamintesc pe fragila Nada cu „Il cuore e uno zingaro”, şi mă energizează, oricând, Tina Turner, chiar dansez pe „Proud Mary”, dar şi pe alte melodii de-ale ei. În fine, am o listă lungă, lungă de muzichii de care mi se face dor.
Dar cea mai mare bucurie pe care mi-o aduce Internetul este aceea că pot vedea o groază de filme, şi din alea foarte noi, şi din cele vechi şi minunate. Sau pot vedea multă artă, muzee întregi chiar. Aşa că apreciez cum se cuvine această formidabilă invenţie a minţii omeneşti, fără a pica în nici o exageraţiune.
Apropo de navigare, zilele trecute, citind eu de-a valma, cum am obiceiul, nu mai ţin minte unde anume am dat peste vorbele ( absolut minunate) zise de regina Izabela lui Cristofor Columb la plecarea lui în expediţie: „Pluteşte drept înainte şi, dacă pământul pe care-l cauţi nu există, fii sigur că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala”. Ce bine–i să ai parte de aşa nişte regale încurajări!
