Bricolaje / Din cauza faptului

0


O exprimare redundanta, greoaie este sa spui „din cauza faptului”, desi o auzim foarte des. Ca sa nu mai amintesc de acel „ca si” plasat aiurea, nu numai când este vorba de ocolirea unei cacofonii. Pentru ca unii au impresia ca e un soi de exprimare aleasa, culta. De bietul care vaduvit de acuzativ nu mai pomenesc, nici de nevinovatul decât, pus agramat, fara verbul la negativ (în constructiile pozitive fiind corecta folosirea lui doar).

În fine, nu asupra unor chestiuni de gramatica voiam sa poposesc aici, ci asupra altui fapt care mi s-a parut a fi nu unul divers, ci unul destul de grav. Am vazut stirile cu scandalul de la Opera Româna facut de balerini „din cauza faptului ca…” si urmeaza motivele, nemultumirile angajatilor fata de conducere si scoaterea la iveala a unui conflict cu balerinii straini din trupa, carora li s-a strigat, în timpul unei demonstratii, sa plece acasa. Am rezumat situatia, lucrurile sunt mai complicate, dar nu pot sa ascund faptul ca am fost uluita de reactia inacceptabila, gregara a angajatilor Operei fata de confratii din alte parti ale lumii. Mi se pare absolut degradant sa se ajunga la astfel de atitudini agresive, reductioniste, extreme, rudimentare.

S-a terminat si cu mitul tolerantei si ospitalitatii românesti? Ar fi pacat. Ne-am facut de râs înca o data. As fi preferat sa nu se întâmple asa ceva si sa se gaseasca, la timp, solutii de catre cei în masura sa o faca, cei de la Ministerul Culturii, în speta. E drept ca, de obicei, la opera lucrurile capata proportii exagerate, aici e multa poza, grandilocventa, declamatie, emfaza, sentimentele fiind supralicitate. Si e adevarat ca, în lumea artistica, în culisele ei, mai precis, exista multa vanitate, intrigi, cabale. Care l-au inspirat si pe un dramaturg american, Ken Ludwig, acesta scriind o comedie bulevardiera de mare succes, intitulata chiar asa „Scandal la opera”.

O farsa spumoasa, cu nostime picanterii, jucata multa vreme la Teatrul Nottara, spre deliciul publicului. Dar când nu mai este vorba despre un joc, si lucrurile se petrec în realitate, virând spre ceva urât, care nu ne face deloc cinste, e cazul sa ne punem întrebarea: încotro ne îndreptam? Traim într-o lume care se schimba rapid, sub ochii nostri, si la care trebuie sa ne adaptam rapid, pentru ca asta e conditia supravietuirii noastre. Iar lumea aceasta e diferita, diversa, multiculturala, multireligioasa, multietnica. Sigur, lumea de azi are multe realitati sumbre, primejdioase, în ea exista teroare, terorism, violenta, intoleranta, si tocmai de aceea de la artisti astept un alt mesaj, unul de profunda, sensibila umanitate.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ