29 martie 2024
CulturăBricolaje / Despre ipocrizie

Bricolaje / Despre ipocrizie

De obicei, nu ma declar nici credincioasa, nici atee, pentru ca e treaba mea în cine si în ce cred. Dar nu suport minciuna si ipocrizia, si nu ma impresioneaza gesturile demonstrative, crucile largi, rugaciunile, smerenia ostentative, afisarea de simboluri religioase, portul la maxima vedere a crucilor imense, a cruciulitelor, bratarilor etc. Credinta si rugaciunea tin de interioritatea fiintei, sunt acte intime, în opinia mea. Iar cel mai mult ma revolta folosirea celor sfinte în scopuri practice (vezi campaniile electorale), amestecul nefast de politica si religie. Pentru ca ma îndoiesc de sinceritatea multor persoane publice (ele joaca un rol, cel mai adesea), ca sa nu mai vorbesc despre sinceritatea si onestitatea politicienilor. Mai ales la acestia ipocrizia este enorma, pentru ca ei nu respecta decalogul crestin, cele zece porunci. Ar trebui, în primul rând, sa nu mai minta si sa nu mai fure. Ceea ce este inimaginabil la noi, cele doua metehne fiind legate ca marca de scrisoare de specia pomenita.

Pe urma, fac o foarte mare diferenta între Biserica si preotime. Si nu-i socotesc adevarati slujitori ai Bisericii pe popii lacomi si adepti ai unui pragmatism care nu are nicio legatura cu cele sfinte. Pe scurt, cred ca religia ar avea un rol important în viata oamenilor daca ar fi un veritabil catalizator moral. Daca ar da un sens vietii lor. Dar, citind niste studii despre acest aspect, am vazut ca sunt foarte putini români care regreta anumite lucruri pe care le-au facut.

Stiu, apoi, ca adevaratii crestini iarta, ca nu se grabesc sa judece si sa arunce sentinte pedepsitoare. Sunt multi care se lauda cu credinta lor, fac parada cu faptul ca merg pe la biserici, la slujbe, ca tin posturile, dar nu au acea bunatate a inimii care e „deasupra oricarei nevointe”. Dimpotriva, sunt oameni cu suflet mic, meschini, muscati de ambitie, vanitosi si îngâmfati, dispretuindu-i pe ceilalti, muritori de rând, pe care-i privesc de sus, de la înaltimea pozitiei lor sociale. Pentru ca multi dintre cei fatarnici sunt si niste parveniti, ajunsi în niste functii înalte fara a avea merite reale. Au însa stiinta pilelor si a relatiilor. Si cu cât sunt mai mediocri, cu atât sunt mai infatuati, mai aroganti, având o excesiva pretuire de sine. Apropo de posturi, mi-amintesc una dintre înteleptele ziceri ale parintelui Arsenie Boca: „Nu manânci carne de porc, dar carne de om manânci, clevetind, muscând cu gura si ucigând cu gândul”. Ce sa mai spunem de înjuraturile românilor, cele mai multe legate de cele sfinte?



Cei care-i judeca pe altii, dar se dau dreptcredinciosi ar trebui sa stie ca singur Dumnezeu are acest drept, si ca ei atenteaza la autoritatea Domnului prin veninoasele lor cuvinte si asprele sentinte. Or, asa cum scrie la Pateric (una dintre cele mai frumoase carti de întelepciune concentrata în maxime, cugetari, pilde duhovnicesti, din care nu lipseste nici umorul, ceea ce-l face deosebit de placut la lectura): „Un cuvânt rau îi face rai chiar si pe cei buni, iar un cuvânt bun îi face buni chiar si pe cei rai”. Oare unde or fi vorbele acelea bune care nu costa nimic, dar care valoreaza atât de mult? Pacat ca uitam asta atât de des. Mai tot timpul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri