Bricolaje / Constante incomode

Când nu ma întreb, chiar patetic, de ce nu?; ce-am facut cu tineretea mea?; amân raspunsul, pentru ca e prea greu, ma rascoleste, nu-mi face bine, si revin la actualitate. Daca tot sunt jurnalista. Asadar, ce-am vazut, ce-am citit în ultima saptamâna? Ce e nou si vechi în toate, vorba lui Eminescu din „Glossa”, apropo de abuzurile dovedite ale unor „înalte fete”? Vezi cazurile Gabriel Oprea si Tiberiu Nitu, n-am sa le mai numesc functiile, ca le stie toata lumea si, oricum, nu le mai au. Dar e ceva nou în asta? Nu cumva perpetuam naravuri vechi? Ma uit la ce citesc, într-o carte a Constantei Vintila-Ghitulescu, intitulata „Patima si desfatare. Despre lucrurile marunte ale vietii cotidiene în societatea româneasca: 1750 – 1860”, si aleg un citat: „Mita, protectia, abuzurile, coruptia fac parte din societatea româneasca dintotdeauna; plângeri se revarsa din toate partile, cu atât mai mult în perioada primei modernitati. Unele naravuri rele sunt mai vizibile, altele s-au creat si s-au impus treptat ca facând parte din obiceiuri si cutume; tara buna, rea tocmeala, cum spunea un cronicar”. Degeaba vorbim despre nou, oamenii nu au încredere în el si ramân la vechile lor obiceiuri, la prejudecati, sunt sceptici fata de o adevarata schimbare. Care, nu stiu de unde ar putea sa vina, desi o astept demult timp. Ceea ce vad, însa, nu e decât o repovestire a „Ciocoiilor vechi si noi”, carte pe care am citit-o, odinioara, doar ca una de literatura, din programa scolara, acum de abia dându-mi seama de ce grozav studiu de psihologie sociala e acolo, de ce alonja si valabilitate are. Din pacate, multe naravuri rele parca s-au eternizat, nu scapam de ele, ba au devenit mai vizibile, mai „cu girofar”. Parvenitii fac regula în tara noastra, de aceea, exclamatia plina de naduf a lui Nenea Iancu: „tara-i asta ma?”, ramâne mereu actuala. Batem pasul pe loc, ne facem doar ca adoptam formule moderne, dar suntem aceiasi, cantonati în spiritul nostru balcanic, pe care-l tot invocam, pentru ca ne lipseste reala vointa de schimbare. Când au lipsit de la noi jocurile de culise, nepotismul, dregatoriile cumparate, traficul de influenta, mita, favoritismul? Când a fost clerul strain de aceste jocuri? E de ajuns sa citesti o carte cum este aceea a Constantei Vintila – Ghitulescu, pentru a vedea cât de mult se prelungesc vechile naravuri ale societatii românesti din veacuri apuse în zilele noastre. Suntem consecventi în rau, din nefericire, nu ne este dat sa ducem un lucru la bun sfârsit, ne complacem în constante incomode. Incomode pentru mersul înainte, desigur. Au spus-o multi, oameni care s-au fript. Dar, ma întreb, cât o sa mai tina asta: „tara buna, rea tocmeala”?