La un festival de teatru, unde criticii de specialitate, cronicarii sunt “invitati” de regula, dar ca sa lucreze, fiindca programul lor este foarte încarcat. Pe lânga spectacolele pe care trebuie sa le vada, pentru ca au de dat seama despre ele (în scris, în emisiuni de radio tv.), având obligatia de a participa la colocvii, lansari de carte, vernisaje de expoziţii, de a tine prelegeri, etc. Dar sunt si clipe de ragaz, când confratii stau de vorba, schimba pareri, ma rog, socializeaza, ca sa folosesc o expresie curenta. Ceea ce este cât se poate de normal, ca doar oameni suntem, nu numai “specialisti” în fenomen. Iar unele dintre aceste clipe sunt o adevărata încântare, când ai de-a face cu oameni de spirit. Aflata la Buzau, sapatamâna trecuta, la o alta editie a Galei VedeTeatru (la care ma duc de vreo zece ani, fiind si parteneri de presa), ma nimeresc, într-o zi, la masa, cu Alexandru Repan si cu câtiva colegi critici. Vorbim, de una de alta, de teatru, în primul rând, dar si de-ale vietii cotidiene. Si, vine vorba despre scaderea TVA la alimente, unii sustinând ca s-au ieftinit produsele, altii, ca, dimpotriva. La care, sugubat, Alexandru Repan, zice: numai fetitele de la “Ambasador” si de la “Scala” au aceleasi preturi. N-am ce face si-l întreb: da’ ce, ele sunt produse alimentare? Pai, da, îmi raspunde domnul Repan, din moment ce unora le lasa gura apa! N-am avut replica si am râs, normal, era prea bine gasita vorba de duh. Iar domnul Alexandru Repan este greu de întrecut în asta. E spiritual si acid, mereu pe faza, si se comporta total firesc, fara morga de vedeta, cucerindu-te prin naturaletea si modestia netrucata, pe care o au doar oamenii de mare valoare. În alta zi, tot la o pauza de prânz, sporovaiam despre lucruri simple, despre piata, fructe si flori de sezon. Vazusem, în piata buzoiana, o minunatie de crini imperiali, de gradina, si mi-am zis ca trebuie sa-mi iau câteva fire, sa le pun într-o vaza, în camera mea de hotel, pentru ca sunt florile mele preferate si voiam sa ma bucur de ele la timpul lor. Povestesc despre asta, la masa, la care, domnul Repan nu întârzie sa vina cu o anecdota din teatru. Cica o cabinera simpatica avea un sot pe care-l chema Crinu. Si ea zicea, cu mult umor: „Nu-i bine sa dormi noaptea cu crinu’, trebuie sa-l dai afara din casa”. Ce sa mai zici când auzi atâtea glume bune, spuse fara rautate, si care nu jignesc pe nimeni, încât toata lumea râde senin, cu pofta?
Dar clou-ul poantelor amicale schimbate între confrati, pentru o placuta petrecere a timpului liber, a fost urmatorul, purtând semnatura popularei actrite Draga Olteanu. Se spune ca, într-o buna zi, trecând prin piata, dupa cumparaturi, simpatica doamna, dotata din plin cu un umor verde, sanatos, vede lânga niste tarabe cu brânza de putina, mirosind puternic, întepator, si niste gingase zambile. Cum nepotrivirea era flagranta, stricând totul, ea exclama intrigata si plina de haz: Cine a-nfipt zambila-n brânza? Asa cum îmi vine si mie sa zic, deseori, când vad câte o juna lidera de partid, aratând gratioasa, pimpanta, pâna când deschide gura. Când se duce naibii, tot „parfumul”!
Carmen MIHALACHE
