Cunoscutul „samsar de cărţi”, Dan C. Mihăilescu, recunoaşte într-un dialog cu criticul literar Daniel Cristea -Enache nostimul fapt că defectul pe care şi l-a urât toată viaţa, bâlbâiala, i-a adus o bună parte din celebritatea de care se bucură acum.

„Omul care aduce cartea” pe PRO TV spune următoarele: „Pe cât am fost de curios, atâta amar de vreme, să aflu cauza reală a bâlbâielii, pe atât de indiferent îi sunt astăzi, când ştiu că mare parte din ceea ce însemn în peisajul mediatic tocmai ei i se datorează. Un elogiu adus deficienţelor noastre, golului ca premoniţie a umplerii, suferinţei ca presimţire a bucuriei…” Dar acesta nu e singurul lucru extraordinar din biografia Dance-ului (cum îi spun, pe scurt, amicii).

Cine citeşte „Cartea ca destin” Daniel Cristea-Enache în dialog cu Dan C. Mihăilescu (apărută, recent, la Humanitas) va avea numeroase surprize. Va afla, astfel, că vedeta de azi a criticii literare care mizează mult pe entertainement, a copilărit prin mahalalele Bucureştiului (Rahova, Ferentari), că provine dintr-o familie săracă şi dezorganizată, din lumpen, carevasăzică.

A avut un şir de taţi de ocazie, a asistat la beţii şi bătăi crunte, a fost alungat de acasă de unul dintre „soţii” mamei, etc. Cu nelipsitu-i umor, povesteşte şi cum era mare amator de mers la pomenile din cimitir, pentru că-i plăcea coliva. În fine, nimic din zdruncinata şi pitoreasca lui viaţă, plină de grozăvii, ruptă parcă dintr-un roman de Dickens, nu prevestea, nici nu avea cum, spectaculoasa evoluţie de mai târziu, intrarea într-o elită intelectuală. L-au salvat însă cărţile, pe care le colecţiona cu aviditate şi le citea „la metru”, într-un iureş bulimic, şi Tania, colega de facultate, de la Litere, cu care avea să se căsătorească la sfârşitul anilor de studenţie.

Sunt împreună de 40 de ani, şi voi cita acum tulburătoarea mărturisire a lui Dan C. Mihăilescu despre imaginea soţiei sale, la Muzeul Satului, din perioada când era însărcinată în şapte luni cu fiica lor. „Silueta ei gracilă, de păpuşă japoneză, cum i-a spus Monica Lovinescu, dar dintr-o dată purtătoare de rod, adică trecând din inefabil în ponderabil, tăcând visător şi zâmbind a sfântă presimţire ca în cutare Bunăvestire rinascimentală, printre copaci înfloriţi şi zumzet de albine, la câţiva paşi de-o biserică maramureşeană – a devenit de atunci chivotul amintirii mele.”

Confesiunile scânteietoare ale lui Dan C. Mihăilescu, din formidabilul turnir dialogal cu criticul Daniel Cristea-Enache se citesc cu sufletul la gură, ca un roman de aventuri, pe care vi-l recomand, asigurându-vă că n-o să vă plictisiţi.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ