28 martie 2024
ActualitateBraconaj pe lacul Galbeni

Braconaj pe lacul Galbeni

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în data de 07.04 a.c., în jurul orei 05.00, în timp ce executa o acţiune punctuală ce viza prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a surprins în flagrant, pe lacul de acumulare Galbeni, în punctul „Coada Lacului” din municipiul Bacău, trei bărbaţi în timp ce pescuiau folosindu-se de o barcă pneumatică şi 13 plase de pescuit.

Asupra celor trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 55 de ani, doi cu domiciliul în municipiul Bacău şi unul domiciliat într-o comună limitrofă, jandarmii au identificat o barcă pneumatică, 3 plase de pescuit de tip monofilament cu dimensiunile de 2 m x 100 m fiecare, 10 plase de pescuit de tip monofilament cu dimensiunea de 1,5 m. x 50 m fiecare şi 50 kg de peşte care, fiind viu, a fost redat mediului natural.

a2



Drept urmare, jandarmii au întocmit celor trei bărbaţi actele de constatare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile încălcării prevederilor din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, acestea, barca şi plasele de pescuit fiind predate lucrătorilor de poliţie pentru continuarea cercetărilor în acest caz.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri