24 aprilie 2024
Actualitate„Boala limbii albastre” a ajuns in judetul Bacau

„Boala limbii albastre” a ajuns in judetul Bacau

Dorian Pocovnicu, prefectul judetului, a convocat pentru astazi, 2 septembrie, la ora 11, o sedinta extraordinara a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta. Punctul principal al ordinei de zi este interventia in localitatile in care au aparut focare ale bolii limbii albastre.

„Laboratoare din Bucuresti au confirmat patru cazuri in trei unitati teritorial-administrative, Caiuti, Magiresti si Darmanesti”, arata prefectul judetului.

Exista in analiza inca doua suspiciuni privind aparitia acestei maladii, la Oncesti si Filipeni. In contextul aparitiei unor focare de Bluetongue (Boala limbii albastre) în România, inclusiv in judetul Bacau, boala care nu afecteaza omul, dar genereaza pagube economice, Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau anunta populatia judetului in privinta semnelor clinice, a speciilor receptive si a masurilor care trebuie luate pentru a preveni aparitia bolii.



„Boala este cauzata de un virus care este transmis de o specie de insecte hematofage si nu prin contact direct între animale.

Afecteaza toate rumegatoarele, dar nu se transmite la om, prin contactul direct cu animalul bolnav. De asemenea, nici laptele sau carnea provenite de la animalele bolnave nu constituie un pericol pentru sanatatea omului”, a precizat Dr. Carmen Carleta Bodea, director al DSVSA Bacau.

Principalele semne de boala sunt hipertermia, salivatia excesiva care treptat se transforma în secretii mucopurulente, formând, prin uscare, cruste la nivelul narilor si botului. Ulterior, apar edeme (umflaturi) pe buze, fata, urechi, hemoragii mici la nivelul mucoaselor din zona capului urmate de edematierea limbii care face respiratia foarte dificila. In plus, animalele slabesc progresiv, din cauza dificultatilor în hranire, iar productia de lapte scade, pâna la încetare.

Mortalitatea este variabila, în functie de situatie, morbiditatea putând ajunge, uneori, la 100% din efectiv. Nu exista tratament specific, animalele se pot vindeca în 7-10 zile. Prevenirea bolii se face prin dezinsectii periodice pentru a distruge tântarii care transmit boala.

Proprietarii de animale au obligatia sa anunte imediat medicul veterinar de aparitia unor semne de boala la animale, a cazurilor de moarte suspecta sau taierii de necesitate. În plus trebuie respectate regulile sanitare veterinare si de zooigiena privind popularea, exploatarea si transportul animalelor vii. DSVSA Bacau a organizat o intâlnire de informare si instruire cu medicii veterinari oficiali, in vederea implementarii planului de masuri pentru Bluetongue.

Silvia P.
Florentin R.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri