Bloc evacuat din cauza unui incendiu

    Luni, 24 octombrie 2016, la ora 17:37, Garda de Intervenţie din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a fost solicitată să intervină în municipiul Bacău, strada Henri Coandă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o garsonieră situată la etajul IV al unui bloc de locuinţe, de tip P+4.

    La sosirea echipajelor la locul intervenției s-a constatat faptul că incendiu se manifesta în interiorul unei garsoniere, în care locuia cu chirie, o femeie, în vârstă de 48 de ani, împreună cu nepotul acesteia, în vârstă de 1 an şi 5 luni.

    Din cauza materialelor combustibile aflate în interiorul locuinţei au fost degajate cantităţii mari de fum atât pe casa scării, cât şi la etajele inferioare. Astfel, un număr 43 de persoane s-au autoevacuat.



    Incendiul a fost lichidat la ora 18:15.

    Pentru coordonarea acţiunilor de intervenţie la faţa locului s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului, precum şi psihologul unităţii, care a acordat asistenţă psihologică chiriaşei şi încă altor două familii.

    Echipajul SMURD Bacău a acordat măsuri de prim ajutor chiriaşei, în vârstă de 48 de ani, însă aceasta a refuzat transportul la spital.

    Femeia şi minorul au fost cazaţi într-o cameră din alt imobil, pusă la dispoziţie de către o societate comercială. De asemenea, alte două familii cu minori, au fost relocate în alt imobil pus la dispoziţie de către administrator.

    În urma incendiului, ce a avut drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric, au ars bunuri materiale din garsonieră pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"