Circa 2.000 de enoriasi din cartierul Narcisa, si nu numai, au participat duminica seara la o slujba arhiereasca dedicata micutilor de ziua lor. Preasfintitul Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului si un sobor de preoti din Bacau au tinut slujba de seara si o rugaciune de binecuvântare pentru cei mici, de ziua lor.

Dupa ce au promis ca vor asculta de parinti si ca vor invata bine la scoala, copiii au primit cadou de la biserica cozonac, suc si o revista. In a doua parte a slujbei, a fost lansat oficial albumul „Bacau. Acasa la crestini” aparut la editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului cu sprijinul financiar al Primariei Municipiului Bacau, tiparit in 50.000 de exemplare.

„Asa cum spunea si Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, nu intâmplator neamul românesc este un neam de voievozi si de ctitori de locasuri sfinte. Sa fie aceasta lucrare un testament de inima lasat mostenire bacauanilor”, a spus preotul Costica Busuioc, protopopul de Bacau. Cuvintele sale au fost completate de cele ale Preasfintitului.

„Bacaul este un oras al catedralelor, pentru ca toate bisericile sunt mari, asa, ca sufletele dumneavoastra. Bacaul este un oras eminamente crestin, iar, dupa ce poporul român s-a eliberat de jugul comunist, aici, s-au inaltat multe altare catre cer. Cred ca, dupa 1990, bacauanii au fost printre primii ctitori ce s-au implicat in ridicarea acestor scari catre cer”, a spus Ioachim Bacauanul.

Lucrarea cuprinde toate bisericile ortodoxe si cele catolice din judetul Bacau. Sunt lacasuri de cult vechi si mai noi, istoria lor fiind prezentata in amanunt. La eveniment, au participat si reprezentanti ai primariei si preotul catolic Isidor Dâsca, decan de Bacau.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Cand a mers cu o masina de peste 4 miliarde intr-un sat de amarati saptamana trecuta Ioachim Bacauanul nu s-a gandit ce exemplu da pentru tanara generatie? Cum poti veni si vorbi despre bunastare, umilinta respect, cand tu, episcop vicar, dai astfel de exemple?
    Ce sa vada tanara generatie, ce sa mai intelega cand vad ca un calugar, care trebuie sa respecte juramantul de saracie, defileza cu tupeu intr-o masina care costa cat un sfert din sat?
    Intr-adevar, Bacaul este un oras plin de biserici care sunt la majoritatea slujbelor goale. Nu exista clinici dotate iar spitalul este un cuib al incompetentei si al spagilor grase.
    Atat de mult a decazut calitatea preotilor din oras incat, in dispretul tuturor regulilor elementare de bun simt, acestia au transformat biserica intr-o discoteca. Duminica de duminica URLA in difuzoare slujba in conditiile in care bisericile sunt aprope goale. O sa transformam, in acest mod, tara asta intr-un stat islamic..

LĂSAȚI UN MESAJ