Proiectul de buget din acest an include trei obiective inedite pentru municipiul Bacău. În primul rând, este vorba despre un dispecerat urban, apoi despre un centru de informare pentru cetățeni și al treilea este un sistem de supraveghere video ale unor zone „fierbinți” ale orașului, urmând ca sistemul să se extindă ulterior în tot Bacăul.

Toate trei sunt obiective integrate, deși au profiluri relativ separate de activitate. Proiectarea lor s-a făcut deja, de anul trecut, iar anul acesta se propune alocarea de fonduri pentru execuția propriu-zisă.

Dispeceratul urban reprezintă de fapt un spațiu dotat cu monitoare, cu operatori care răspund la un număr unic de apel pus la dispoziția cetățenilor. „Pot fi astfel supravegheate toate zonele orașului, iar cetățenii pot semnala problemele cu care se confruntă, care astfel se vor rezolva mult mai operativ. Informațiile nu vor mai trece prin mai multe birouri ale primăriei, se vor elimina lanțurile intermediare.

Cetățeanul reclamă problema, automat trebuie să plece mașina de la Societatea de Servicii Publice ca să rezolve reclamația. Ori că e câine, ori că e groapă, orice altceva. E un sistem echivalent, am putea spune, numărului de urgență 112, dar în formulă administrativă”, a explicat primarul Cosmin Necula. Astfel de servicii sunt în toate orașele care se respectă: Brașov, Alba Iulia, Cluj, Timișoara și altele. Și în Bacău s-a apelat la firmele cu care s-a lucrat și în celelalte orașe și au experiență în domeniu.

În dispeceratul urban se conectează sistemul de supraveghere video din municipiul Bacău, a cărui execuție trebuie să înceapă tot anul acesta. Se va începe într-un sistem concentric, cu zonele cele mai aglomerate de trafic din oraș și cu zonele cu cel mai mare potențial infracțional.

„Camerele de vedere au un soft prin care se recunoaște numărul mașinii din trafic și care transmite informația din cameră în cameră, pentru a urmări automat o anumită mașină pe tot traseul”, spune primarul Necula. Acesta a precizat că nu va exista și un sistem de detectare facială și identificare a persoanelor.

Centrul de informare cetățeni va asigura relația directă între autoritatea locală și cetățeni. „În momentul de față, omul când vine la primărie se mai întâmplă să meargă cu actele de la un birou la altul, să piardă timp în discuții și lungi așteptări. Noul centru va fi un spațiu cu ghișee și, de exemplu, dacă ai de rezolvat ceva pe linie de urbanism mergi cu documentația la ghișeul respectiv, o predai, este scanată, se emite un cod de bare și apoi omul urmează să primească răspuns pe e-mail sau telefonic.

Astfel, nu te mai intersectezi cu alt angajat al Primăriei, să mai porți discuții. Este un sistem electronic, cu ajutorul căruia cetățeanul obține mai ușor ceea ce urmărește”, a explicat primarul și acest al treilea obiectiv.

Proiectul de buget se află în dezbatere publică până în data de 20 martie, după care va fi supus dezbaterii și aprobării de către Consiliul Local, cu eventualele amendamente.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

8 COMENTARII

  1. TE APUCA RASUL-PLANSUL,,,
    VORBIM UNA SI FUMAM ALTCEVA,,,,
    NU SANTEM IN STARE SA FACEM NISTE ACOPERISURI IN STATIILE DE AUTOBUZ,,,???!!

  2. Au ajuns coffe-shop si la primarie?

    Trezirea ne rupem masinile in doua in tot Bacaul . Calea Barladului a devenit drum de offroad , Bacaul arata ca o mare groapa de gunoi si voua va arde de camere?

  3. foarte „interesant” proiectul…nu mai avem caini comunitari, economia locala duduie, spatii verzi curate,ingrijite, (neretrocedate la misto) cu duiumul, strazi ca-n spania, blocuri consolidate si izolate in tot orasul, 3(trei) surse diferite de aprovizionare cu apa a orasului, of doamne unde esti tu Tepes?

  4. In loc sa faceti din Bacau un oras curat si elegant va apucati de instalat sisteme de supraveghere in masa, probabil de la Academia de Informatii vi se trage….. Ce va trebuie sa urmariti masini in trafic? Aste e treaba ce tine de administratie locala? Iar de la urmarit masini la recunoastere faciala e doar un clic distanta (alt soft). S-a topit zapada, e plin orasul de rahat de caine, acus ies tiganii la spart seminte in parc si pe langa blocuri si pe voi aveti apucaturi de securisti…..

  5. Sistemul de supraveghere cu camere video trebuia sa prevada montarea acestora in toate intersectiile pt a monitoriza traficului existent si sa fie legat la dispeceratul din Politia Rutiera Bacau pentru ca aceasta sa vada aglomeratiile si blocadele din intersectii si a interveni cu echipaje la decongestionare si fluidizarea circulatiei, cat si pt alte cazuri de prevenire a acccidentelor sau de urmarire. Primaria Bacau trebuie sa monteze camere video in pasajele de la gara si cel de la Letea pt a preveni vandalizarea acestora si asigurarea sigurantei persoanelor ce le traverseaza permanent. Au fost cazuri in unele comune cand primarul a folosit camerele video pt a-si spiona contracandidatii din campania electorala.

LĂSAȚI UN MESAJ