Biblioteci stradale in parcurile din Bacau

1


Echipa AVAN[t] din Bacău implementează în perioada 9 aprilie – 9 iulie 2015 în Bacău, proiectul „Little Free Library Bacău” și are ca scop promovarea lecturii ca pe un mod de a cunoaște lumea, în rândul tinerilor. Conceptul care stă la baza acestui proiect provine de la “Little Free Library” și susține accesul oamenilor la cultură în mod gratuit, prin intermediul cărților.

Inițiativa a pornit de la dorința de a aduce cărțile cât mai aproape de tineri, de aici și ambiția de a construi și de a instala cât mai multe biblioteci stradale prin parcurile, stațiile de autobuz din orașul Bacău. Prin aceasta, tinerii sunt încurajați să maximizeze timpul petrecut în aer liber prin intermediul bibliotecii stradale, care le va facilita accesul la o lumea a cunoașterii.

Bibliotecile stradale vor fi amplasate pe raza municipiul Bacău în locuri aglomerate, precum parcurile Cancicov, Trandafirilor Catedralei și Piața Tricolorului.

“De asemenea, atunci când un tânăr așteaptă autobuzul într-o stație, acesta poate profita de orice carte aflată în bibliotecă și o poate citi, ba chiar o poate împrumuta sau dacă dorește să susțină această inițiativă, să dăruiască o carte din biblioteca personală. Ne dorim ca prin intermediul acestui proiect să contribuim la promovarea lecturii în rândul băcăuanilor și să creștem gradul de implicare al acestora în sustenabilitatea proiectului”, a afirmat Dumitru Godina, manager de proiect.

Proiectul „Little Free Library Bacău” este finanțat prin programul YouthBank Bacău, coordonat de Fundația Comunitară Bacău, la nivel național acesta este coordonat de către Asociația pentru Relații Comunitare în parteneriat cu BRD- Groupe Société Générale . Activitățile YouthBank România sunt incluse în „YouthBank Academy: Soluții durabile pentru implicarea tinerilor în viața comunității”, proiect finanțat prin granturile SEE2009 –2014, în cadrul Fondului ONG în România .



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Super initiativa! Dar,personal,mi-as dorio cubun caracter de permanenta,pe toata perioada estivala bineinteles. Si as dori sa vad,ca la Iasi,acele tonete stradale cu regim anticariat(sunt sigur ca,stiti unde,in Iasi).Asta pentru ca’preturile cartilor sunt in continuare prea mari pt.puterea de cumparare a populatiei. Motivele partin de alta discutie. Sunt convins ca destui vor fi care, vor avea de vandut si multi altii,sa cumpere carte,la preturi domestice. Totul este ca,cei care arbavea curaj sa deschida asa ceva,sa aibe rabdare,sa nu astepte profitul si vila si masina intr-un sezon. Sa o faca pentru salvarea culturii sia generatiilor viitoare,care nu mai stiubnici macar cum se tine o carte in mana,daramite……. . Ei nu stiu ca aceste carti,este bine sa le citesti,ca nu urzica daca pui mana pe ele. Si de asemeni’cartea te face mai destept,numai daca o citesti. Cu stima!

LĂSAȚI UN MESAJ