20 aprilie 2024
MagazinBiblioteca Academiei Române pe moneda BNR

Biblioteca Academiei Române pe moneda BNR

Banca Națională a României (BNR) a lansat, vineri, 4 august, în circuitul numismatic o monedă de argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române. Moneda are valoarea nominală 10 lei, un diametru de 37 mm, 31,103 g și cant zimțat.

Aversul monedei – ne-a informat, de la Agenția Bacău-Vaslui a BNR, referentul de specialitate Dănuț Ilie – redă o imagine de epocă a sălii vechi de lectură a Bibliotecii Academiei Române, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.

Reversul prezintă sigla Academiei Române suprapusă peste o compoziție grafică reprezentând colecțiile Bibliotecii Academiei Române; la exterior, inscripția circulară ,,BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMANE 150 ANI”.



Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 de monede, la prețul de 380 de lei bucata, exclusiv TVA.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri