Concursul atletic DecaNation, care are loc în oraşul francez Valence, a început sâmbătă cu probele de aruncări, în proba feminină de aruncarea ciocanului, atleta româncă Bianca Perie, reprezentanta Balcanilor, clasându-se pe in excelent loc 3 şi 6 puncte, cu 67,87 m, într-o probă în care victoria a revenit campioanei mondiale de acum 2 săptămâni, de la Moscova, rusoaica Tatiana Lisenko, cu 71,88 m, în timp ce locul secund a fost ocupat de reprezentanta gazdelor, Alexandra Tavernier – 69,31 m.

Proba similară masculină a fost câştigată de rusul Serghei Litvinov, cu 74,30 m, urmat de germanul Markus Esser – 74,10 m şi de ucraineanul Evgheni Vinohradov – 72,14 m. Reprezentantul Balcanilor, Serghei Marghiev (Republica Moldova), s-a clasat al 7-lea, cu 68,59 m.

La acest concurs atletic, aflat la cea de-a 9-a ediţie, participă echipe ale Franţei, SUA, Germaniei, Rusiei, Ucrainei, Italiei, Cubei, o selecţionată a ţărilor nordice, cu sportivi şi sportive din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, precum şi selecţionata Balcanilor, alcătuită în urma rezultatelor de la Campionatele balcanice de la Stara Zagora, unde au fost prezenţi sportivi din Albania, Armenia, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia şi Turcia.

România este prezentă în selecţionata Balcanilor cu trei atlete Adelina Pastor (400 m), Dorina Korozi (800 m) şi Bianca Perie (aruncarea ciocanului).

Competiţia, care se dispută într-o singură zi, programează, întreceri la masculin (100 m, 400 m, 800 m, 1.500 m, 110 m garduri, 3.000 m obstacole, prăjină, lungime, greutate şi ciocan) şi la feminin (100 m, 400 m, 800 m, 1.500 m, 100 m garduri, 3.000 m obstacole, înălţime, greutate şi aruncarea ciocanului). AGERPRES

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ