Bere si popcorn

1


De câteva zile, peste societatea româneasca s-a asternut un val ciudat de liniste. Vedetele de pe Facebook tac suspect, tinerii frumosi si liberi tac strategic, ziaristii vocali au facut rosu in gât si se pastreaza in conuri de umbra. Toate scandalurile declansate au amutit.

Scandalul cu moartea lui Gyuri Pascu, detonat intempestiv, s-a fâsâit, anuntul ca Blaga a devenit “penal” si demisia sa de la copresedintia PNL a fost primit cu calm, pâna si nou-iscatul scandal ecologic cu uciderea programata a sute de animale nu a avut cine stie ce succes.

Acum, sa nu se creada ca toate aceste subiecte nu au avut potential de scandal. Ba, as putea spune, chiar s-a incercat inflamarea spiritelor pentru a deturna atentia de la principalul scandal care se insinueaza prin subterane. E genul acela de scandal despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca oficial dar de care toata lumea stie.

Desi au trecut atâtea zile de la detonarea deputatului Sebastian Ghita, institutiile statului, oamenii politici, ziaristii apropiati de cercurile Puterii, s-au facut ca subiectul nu exista. Scandalul a continuat, insa, sa se propage in linistea asurzitoare a ambasadorilor occidentali, altadata foarte vocali când era vorba sa condamne coruptia si plagiatul altora.

Nici ambasadorul SUA, nici cel al Marii Britanii si nici cel al Olandei nu au scos o vorba pe acest subiect, semn ca se distanteaza de actualul procuror-sef al DNA.

Cum am mai spus in diverse alte ocazii, asistam la o lupta intre diversele interese straine. Institutiile de forta, oamenii politici, agentii de influenta sunt inregimentatti in solda intereselor straine si se lupta pentru a impune viziunea celor care-i patroneaza.

Asa cum se vede situatia de astazi, se pare ca procurorul-sef al DNA va fi sacrificat intr-o operatiune de “damage control”, pentru a minimaliza pagubele. Dar asta nu va schimba cu nimic situatia. Pentru ca daca informatiile prezentate de publicatia americana “The Hill” sunt corecte, adica doar 10% din dosarele deschise de DNA ajung in instanta, este clar ca o institutie a statului este folosita pentru a pune presiune pe sistemul politic.

Dar astea sunt deja cuvinte mari. Noi, ca români, avem prea putine pârghii in acest razboi care se da intre reprezentantii diverselor forte externe. Nici nu ne-a intrebat cineva daca vrem sa fim parte a acestui conflict, nici nu se gândeste la pagubele colaterale produse. Noi avem doar posibilitatea sa alegem marca de bere si popcornul pe care sa le consumam in timp ce ne uitam la spectacol.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

  1. Pina la inceperea campaniei electorale, nu prea vom mai avea la ce sa ne uitam. Se pare ca aruncatorii perdelelor de fum au intrat in pana de inspiratie…

LĂSAȚI UN MESAJ