Beau și șoferii, beau și șoferițele. Accidente în prima zi de Crăciun

    La data de 25 decembrie a.c, în jurul orei 00.30, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Târgu Trotuș au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier.

    Polițiștii au identificat un tânăr de 21 ani, din localitate, care, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Târgu Trotuș – Onești, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un gard, avariind atât autoturismul cât și 7 m din gardul cu pricina.

    În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la Spitalul Municipal Onești pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.



    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dstrugere și conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

    Tot la data de 25 decembrie a.c, în jurul orei 04.00, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier, în localitatea Lehancea.

    Din verificări a rezultat că o tânără de 27 ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe DN 11 A, pe direcția Pudu Turcului-Adjud, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și a intrat în coliziune cu un gard al unui imobil.

    În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a tinerei de 27 ani, care a fost transportată la Spitalul Municipal Adjud, fără a rămâne internată, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"